Fostul director a Nuclearelectrica SA Pompiliu Budulan este urmărit penal de procurorii DNA Ploieşti sub control judiciar pentru luare de mită, acesta fiind acuzat că a primit de la reprezentanţii unor firme de software aproape trei milioane de euro în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor ...
În ultimele zile, în spațiul public au apărut numeroase informații, având ca sursă instituțiile de cercetare judiciară, legate de mai multe dosare penale ce au ca element central luarea de mită de către diferite persoane care, la vremea săvârșirii presupusei infracțiuni, ocupau ...
Gheorghe Benea, fostul director general al Loteriei Române, şi Ovidiu Rîpanu, şef Serviciu Achiziţii la data faptelor, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită şi abuz în serviciu, în cauză fiind cercetate şi alte persoane din cadrul ...
Fostul director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), Constantin Chera, a fost condamnat la doi ani și opt luni cu suspendare sub supraveghere în dosarul în care a fost trimis în judecată sub acuzația de abuz în serviciu. În aceeași speță ...