Fost director de Spital, judecat pentru delapidare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fost director de Spital, judecat pentru delapidare

Eveniment 29 Aprilie 2010 / 00:00 967 accesări

Fostul director al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, dr. Cristian Nicoară, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru comiterea infracţiunii de delapidare. Cercetările în acest dosar au început pe 10 iunie 2009, atunci când Poliţia Cernavodă a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112 că un aparat medical numit laparoscop, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, ar fi dispărut din unitatea sanitară. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, care au deschis o anchetă. Potrivit rechizitoriului, de-a lungul timpului, fostul director general al Spitalului din Cernavodă s-ar fi folosit în scop personal de mai multe componente ale laparoscopului, care fusese donat unităţii sanitare de reprezentanţii CNE Cernavodă. În rechizitoriu se arată că dr. Cristian Nicoară ar fi încredinţat laparoscopul unor persoane, fără documente sau proceduri justificative, profitând de funcţia pe care o ocupa. Oamenii legii spun că, pe parcursul audierilor, fostul manager al spitalului din Cernavodă a recunoscut că a împrumutat aparatul unor medici sau unor unităţi sanitare, printre care a nominalizat şi Spitalul Mangalia. În perioada în care s-a reclamat furtul aparatului, acesta se afla, de fapt, în posesia directorului general al Spitalului Cernavodă, care, în cele din urmă, l-a înapoiat. Pe 10 decembrie 2009, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale faţă de dr. Cristian Nicoară, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare.



12