Tribunalul Constanţa a dat, ieri, sentinţa în dosarul în care fostul gardian de la Penitenciarul Poarta Albă, agent şef adj. Nicolae Mureşanu, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi introducere a obiectelor interzise în penitenciar. El a fost condamnat la patru luni cu suspendare, dar sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, pe 8 iulie, fostul gardian a fost prins de colegii lui în timp ce încerca să introducă în incinta închisorii un telefon mobil şi un flacon de parfum. Conform anchetatorilor, Nicolae Mureşanu ascunsese celularul şi parfumul, care ar fi urmat să ajungă în posesia unui deţinut, în lenjeria intimă. Din cercetări a reieşit faptul că gardianul urma să primească recompensa bănească prin Western Union. Procurorii spun că bărbatul introducea în mod repetat aparate telefonice mobile în interiorul penitenciarului pentru uzul ilegal al persoanelor private de libertate, tulburând bunul mers al sistemului penitenciar. „Noi aveam deja informaţii că va încerca să-i ducă unui deţinut aparatul acela, aşa că l-am supravegheat cu atenţie. După ce au găsit telefonul mobil asupra lui, colegii l-au condus într-un birou. În drum spre încăperea respectivă, gardianul a încercat să arunce telefonul, dar nu a reuşit”, declara, la acea dată, cms. şef Gelu Dincă, directorul Penitenciarului Poarta Albă. După ce a fost prins în flagrant, angajatul penitenciarului şi-a dat demisia. Anchetatorii nu au reuşit să afle de la Mureşanu numele deţinutului care urma să intre în posesia telefonului.