Scriitorul german de origine română Peter Grosz a fost demis, joi, din funcţia de director al Festivalului de Teatru de la Oppenheim, după ce a recunoscut că a dat note informative Securităţii despre scriitori de origine română. „Peter Grosz nu mai putea fi ţinut în această funcţie”, a declarat primarul din Oppenheim, Marcus Held. German născut în România, Peter Grosz a recunoscut, săptămâna trecută, că a dat note informative Securităţii despre Richard Wagner, fostul soţ al Hertei Muller, laureata premiului Nobel pentru Literatură de anul trecut. Peter Grosz a fost directorul Festivalului de Teatru din Oppenheim din octombrie 2009. „Personal, sunt foarte dezamăgit că nu a dat date despre aceste aspecte ale vieţii sale, înainte să fie numit în această funcţie”, a declarat primarul din Oppenheim, adăugând că această schimbare pune sub semnul întrebării soarta festivalului de teatru. Acest eveniment, organizat din 1989, aduce anual în Oppenheim câteva mii de turişti.
Pe de altă parte, Peter Grosz a declarat că Securitatea l-a supus mai multor presiuni pentru a da note informative despre autori germani de origine română, din 1974 până când a părăsit ţara, în 1977. De la venirea în Germania, Peter Grosz a promovat tineri autori şi actori de teatru. Lucrează în prezent ca profesor în Mainz. Primarul Marcus Held a spus că membrii comunităţii nu au evaluat oficial faptele lui Peter Grosz, dar că sunt foarte dezamăgiţi de atitudinea sa. „A păstrat acest lucru secret atâta timp, încât este imposibil să îl lăsăm în funcţia de director al festivalului”, a adăugat acesta.