Fost lider de sindicat la o instituţie de stat din Constanța, cercetat pentru lipsa a 350.000 lei din cotizaţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat din Constanța, cercetat pentru lipsa a 350.000 lei din cotizaţii

Justiție 25 Mai 2024 / 16:55 1742 accesări

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat trei percheziţii la locuinţele unei persoane fizice şi sediul sucursalei unei instituţii de stat din municipiul Constanţa, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

"Perchezițiile au avut loc în municipiul Constanța.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că un bărbat, în calitate de fost președinte al sindicatului lucrătorilor instituției respective, nu ar fi predat documentele contabile întocmite în perioada 2019- 2021 și nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru suma de 350.000 de lei, bani ce ar fi provenit din cotizațiile membrilor de sindicat.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie", informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Constanţa.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.



12