Fost ministru britanic, condamnat la închisoare pentru depăşirea vitezei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fost ministru britanic, condamnat la închisoare pentru depăşirea vitezei

Externe 13 Martie 2013 / 00:00 353 accesări

Un fost membru al Guvernului britanic, Chris Huhne şi fosta sa soţie au fost condamnaţi, luni, la câte opt luni de închisoare pentru obstrucţionarea justiţiei, într-un proces de depăşire a vitezei regulamentare, care a stat la baza mediatizării vieţii lor conjugale. Chris Huhne, fost ministru al Energiei şi membru al Partidului Liberal-Democrat aflat la putere, a pledat, contrar tuturor aşteptărilor, vinovat, la începutul procesului, în februarie. El a recunoscut că i-ar fi cerut soţiei sale de la acea vreme, Vicky Pryce, să accepte să fie penalizată în locul său, după ce a fost prins în timp ce depăşise viteza regulamentară, în apropiere de Londra, în încercarea de a nu-şi pierde permisul de conducere. Vicky Pryce a recunoscut faptele, însă s-a apărat afirmând că a acţionat sub constrângere. Fapta a avut loc în 2003, însă scandalul a izbucnit în 2010, când Chris Huhne, ministru în Guvernul de coaliţie al conservatorului David Cameron, şi-a părăsit soţia pentru una dintre colaboratoarele sale. Soţia sa a decis să se răzbune, dezvăluind povestea în presă.

Taguri articol


12