Procesul fostului agent de poliţie Iliuţă Iulian Nucu, din comuna constănţeană Bărăganu, arestat şi trimis în judecată pentru trafic de influenţă, a debutat la Tribunalul Constanţa cu o amînare din cauza lipsei avocatului ales. Nucu a venit singur în faţa instanţei, unde i s-a adus la cunoştinţă că apărătorul angajat a lăsat la dosar o cerere în care spune că nu se poate prezenta la proces. În aceste condiţii, judecătorul a fost nevoit să acorde un nou termen pentru garantarea dreptului la apărare al acuzatului. Cei trei martori veniţi din Techirghiol, Amzacea şi Lanurile nu au putut fi audiaţi, astfel încît instanţa le/a cerut să se prezinte din nou pe 24 august, dată la care va începe cercetarea judecătorească în acest caz. Iliuţă Iulian Nucu a fost eliberat sub control judiciar la începutul acestei luni după ce Curtea de Apel Constanţa a decis că poate fi judecat în stare de libertate. Reamintim că agentul Nucu a ajuns în spatele gratiilor în luna aprilie a acestui an, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.500 de lei şi 20 de litri de palincă de la un localnic căruia îi promisese că îl va scăpa de un dosar penal. Potrivit rechizitoriului, poliţistul, în vîrstă de 35 de ani, i-ar fi pretins lui Marius Ciucioiu 2.000 de euro şi 100 de litri de palincă pentru a interveni pe lîngă şeful Postului de poliţie Bărăganu şi a-l convinge să nu înregistreze un dosar penal întocmit pe numele bărbatului. Marius Ciucioiu fusese prins pe 27 martie, în localitatea constănţeană Lanurile, în timp ce conducea un autoturism marca Ford Mondeo cu numere de înmatriculare false. În urma negocierilor, pretenţiile agentului de poliţie au mai scăzut, în cele din urmă Nucu mulţumindu-se cu un plocon mai modest: 3.500 de lei şi 20 de litri de palincă. Ce nu a ştiut Iliuţă Iulian Nucu a fost faptul că, pe 10 aprilie, Ciucioiu a formulat împotriva lui un denunţ la DGA Constanţa, unde a predat şi un CD ce conţinea una dintre discuţiile purtate cu agentul de poliţie în timpul negocierii mitei. Sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa, ofiţerii Anticorupţie au pus la cale un flagrant chiar în locuinţa lui Nucu. Marius Ciucioiu s-a întîlnit cu poliţistul în holul casei acestuia, unde i-a dat banii şi un bidon cu palincă. Imediat după ce a primit mita, Nucu a fost reţinut şi escortat la Constanţa pentru audieri. Poliţistul a negat săvîrşirea faptei, declarînd în faţa anchetatorilor că nu ştie cum au ajuns în locuinţa lui cei 3.500 de lei pe care îi ascunsese sub o canapea. În urma unei percheziţii efectuate în sediul Postului de poliţie Bărăganu, oamenii legii au constatat că dosarul în care Marius Ciucioiu ar fi trebuit să fie cercetat nu fusese înregistrat. Şeful unităţii de poliţie, Valerică Petre, urmează să fie cercetat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită.