Fost poliţist arestat pentru omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fost poliţist arestat pentru omor

Eveniment 21 Ianuarie 2013 / 00:00 1055 accesări

După mai bine de şase luni de anchetă, lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au reuşit să-l prindă autorul unui crime. Potrivit anchetatorilor, pe 4 iulie 2012, un apel la 112 anunţa că un cadavru în putrefacţie se află pe un câmp între localităţile Medgidia şi Satu Nou. O echipă de criminalişti, dar şi un procuror s-au deplasat la adresa respectivă, au împrejmuit zona şi au demarat o anchetă. Victima a fost identificată ca fiind Florin Junghi, de 31 de ani, din Mircea Vodă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Medgidia pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii au stabilit că moartea bărbatului a fost una violentă, el prezentând multiple leziuni şi cel mai probabil a fost ucis în bătaie. Anchetatorii au stabilit că bărbatul locuia într-o baracă improvizată de pe câmp împreună cu un alt amic care era de negăsit. Ancheta a fost una dificilă deoarece nu se ştia nimic cu privire la identitatea celui care a dispărut imediat după găsirea cadavrului, lucru care i-a pus pe gânduri pe anchetatori. Pas cu pas procurorii au reuşit să îl identifice pe principalul suspect ca fiind Nicu Marcogâu, de 60 de ani, fost om al legii care a fost adjunctul şefului Postului de Poliţie din Seimeni şi a fost dat afară din sistem în anii `80. Vinerea trecută, Marcogâu a fost prins în judeţul Vrancea şi escortat la Constanţa. El a fost reţinut pe bază de ordonanţă 24 de ore şi audiat de procurori, însă nu şi-a recunoscut fapta. Suspectul a picat testarea cu detectorul cu minciuni, motiv pentru care anchetatorii au cerut arestarea lui. Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis, ieri, pe numele lui Marcogâu mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile sub acuzaţia de omor.



12