A rănit grav un pieton care traversa strada neregulamentar, însă nu a oprit să-l ajute pe bărbatul rănit, ci a apăsat pedala de acceleraţie şi a fugit fără să se uite înapoi. Accidentul s-a petrecut pe 23 mai 2010, în jurul orei 21.20, în zona „Eden”, din Constanţa, iar cel care l-a provocat era, la acea dată, poliţist la Grup Nave Constanţa din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa. Agentul Florin Faraon a fost acuzat că, în timp ce conducea un Opel, cu numărul TX 1307 KX, din Bulgaria, pe strada Soveja, din Constanţa, l-a acroşat cu partea din faţă a maşinii pe Andrei Bogdan Ion, în vârstă de 22 de ani, din Constanţa, care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. După impact, în loc să oprească şi să apeleze linia unică 112, Florin Faraon şi-a continuat drumul, îndreptându-se spre casă. Martorii accidentului au sunat la ambulanţă şi rănitul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat, în stare gravă. Două săptămâni mai târziu, tânărul a decedat.
„VĂ AŞTEPTAM!” Martorii incidentului le-au dat poliţiştilor numărul de înmatriculare al maşinii care l-a lovit pe Andrei Bogdan Ion, oamenii legii reuşind să afle identitatea şoferului. Anchetatorii au găsit pe carosabil simbolul mărcii „Opel” care s-a desprins de pe maşină în momentul impactului. A două zi după producerea accidentului, poliţiştii au mers la domiciliul lui Florin Faraon, situat într-un bloc din zona Tomis Nord, pe Aleea Nuferilor. În momentul în care a deschis uşa apartamentului, poliţistul a spus: „Vă aşteptam”, după care i-a dus pe oamenii legii într-o parcare aflată în apropiere, unde se afla Opelul avariat. Faraon a declarat că, după ce l-a lovit pe tânărul care traversa neregulamentar, a oprit la vreo 200 de metri distanţă, a vrut să se întoarcă, dar văzând că se adunaseră mulţi oameni la locul accidentului, s-a speriat şi a plecat.
DESPĂGUBIRI Faraon a fost cercetat şi judecat în libertate pentru ucidere din culpă. Iniţial, el a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la un an de închisoare cu suspendare, însă, vinerea trecută, Curtea de Apel Constanţa i-a majorat pedeapsa la doi ani, tot cu suspendare, având un termen de încercare de patru ani. De asemenea, Faraon este obligat să le plătească părinţilor victimei daune morale în valoare de 60.000 de lei şi despăgubiri materiale de 12.460,65 de lei. Sentinţa este definitivă. La scurt timp după accident, agentul Faraon a fost suspendat din funcţie, iar în august 2010, consiliul de disciplină din cadrul IJPF Constanţa a decis demiterea lui din structură.