Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Daniel Budur, care, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor -, ar fi făcut trafic de influență pentru mușamalizarea faptelor dintr-un dosar penal. Aceeași faptă a fost reținută și pe numele lui Eugen Holban. Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi inculpați au cerut și încasat, în perioada aprilie - mai 2013, 40.000 de euro de la un om de afaceri, martor în cauză. "Pentru această sumă de bani, cei doi inculpați i-au creat acestuia impresia că ar avea influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care supraveghea urmărirea penală în dosarul în care era cercetat martorul, și că îl vor determina pe magistrat să soluționeze respectiva cauză într-un mod favorabil omului de afaceri", susțin procurorii. În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 40.000 euro pe care Daniel Budur a pus-o la dispoziția organelor de urmărire penală, în vederea confiscării speciale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.