23 Decembrie 2024, 15:00
Medicul Irinel Popescu s-a prezentat, marți, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat de procurori.
"La ieșire am să dau o declarație", le-a spus Irinel Popescu jurnaliștilor, la intrarea în sediul DNA.
Irinel Popescu, fost șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (ianuarie -decembrie 2009), este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, alături de alte persoane din conducerea CNAS, într-un dosar în care s-a reținut un prejudiciu de peste 16 milioane de euro.
În dosar este urmărit penal și fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) (februarie 2007 - ianuarie 2009), Vasile Ciurchea.