Fost şef din Poliţie, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fost şef din Poliţie, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

Justiție 13 Martie 2018 / 18:54 767 accesări

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, Sorin Muntean, a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Timişoara, pentru fapte de corupţie, după ce procurorii DNA au finalizat dosarul de anchetă.

"Dosarul 329/2018 a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara, urmând a se fixa primul termen de judecată, în dosarul în care sunt judecate fapte de corupţie", au declarat reprezentanţi ai Biroului de presă al Curţii de Apel Timişoara.

În dosar sunt inculpaţi: Muntean Petru Sorin, Baloş Florin Mircea, Temu Marian Dorinel, Pavel Teodor, Berzescu Dori Adrian, Milutinovici Eugen, Crăciunescu Nicuşor Marcel, Bledea Cosmin Ionuţ, Gârbaci Vasilica, Pavel Dumitru, Dincă Adrian, Drăghici Sorin, Bîlc Marin, Boţ Iulian, Toader Nicolae Constantin, Bejan Petrea. Intimaţi în dosar sunt ANAF (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara) şi Duma Dumitru.

Procurorii DNA Timiş anunţau într-un comunicat de presă din 2015 că au fost reţinuţi la acea dată şeful Poliţiei Judeţene, Muntean Sorin Petru, adjunctul său, Bolboş Florin Mircea (cu atribuţii pe linia de muncă rutieră), şeful Poliţiei Rutiere, Crăciunescu Marcel, primarul oraşului Recaş, Pavel Teodor, şeful Poliţiei oraşului Recaş, Temu Marian Dorinel, şeful Poliţiei Locale Recaş, Berzescu Dosu Adrian, funcţionar public aflat în subordinea primarului Recaş, alături de ofiţerii de poliţie Bledea Cosmin Ionuţ şi Gârbaci Vasilică. În aceeaşi cauză s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, faţă de omul de afaceri Milutinovici Eugen pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, scrie Agerpres.

Potrivit comunicatului DNA, toţi cei reţinuţi au făcut uz şi abuz de funcţiile pe care le deţineau.

În sarcina lui Sorin Muntean, procurorii au reţinut că în cursul lunii octombrie 2014, pentru a satisface interesele economice, personale şi de natură politică ale lui Pavel Teodor, inculpaţii Muntean şi Bolboş şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea şi controlul structurii din subordine. Ei au dispus întocmirea unei propuneri către Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru radierea postului unui agent de poliţie din statele de funcţii ale Poliţiei oraş Recaş şi apoi au avizat propunerea Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Timiş de desfiinţare a funcţiei respective. Ulterior, a fost dispusă mutarea agentului într-un alt oraş, fără a se respecta procedura legală privind mutarea unui poliţist în cadrul altei formaţiuni de poliţie.

În acelaşi sens, Marian Dorinel Temu a întocmit documente justificative ce au creat o aparenţă de legalitate şi au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei respective, urmărind prin aceasta un interes pentru sine, de a fi menţinut pe acelaşi post de conducere, dar şi un interes pentru altul, constând în satisfacerea intereselor economice şi politice ale primarului Pavel Teodor, evidenţiau procurorii DNA Timişoara.

În acelaşi scop, Dosu Adrian Berzescu s-a implicat personal în activităţi de supraveghere a agentului de poliţie, fără drept şi fără a avea un interes legitim, folosindu-se şi de subordonaţii săi, cu scopul de a-i crea acestuia o stare de temere, menită a conduce la îndepărtarea acestuia din funcţia pe care o exercita în mod legal, în cadrul Postului de Poliţie Recaş.

Activităţile de urmărire au constat în supravegherea neautorizată de către judecător a agentului de poliţie, atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cât şi în timpul liber, executând capturi de imagini în locurile frecventate de acesta, cât şi la domiciliul său.

Berzescu chiar a întocmit rapoarte din care reieşea că atât agentul de poliţie vizat, cât şi alţi angajaţi ai Poliţiei Recaş, s-ar afla în timpul programului de lucru în alte locuri decât cele stabilite conform ordinelor interne, menţionează comunicatul DNA Timiş.

Această procedură, dispusă de inculpatul Muntean Petru Sorin, a fost aprobată ca urmare a instigării venite din partea inculpaţilor Pavel Teodor şi Milutinovici Eugen, în scopul asigurării controlului asupra activităţii Poliţiei Recaş, prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional al celor doi şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia din urmă.

Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, inculpaţii au vătămat interesele legitime - pe de o parte ale Poliţiei Judeţene Timiş şi ale Poliţiei oraşului Recaş, iar pe de altă parte au vătămat interesele legitime ale agentului de poliţie, prin crearea unei situaţii/stări familiale "disfuncţionale" (probleme de sănătate ale părinţilor, mutarea soţiei la un alt loc de muncă, mutarea fiicei la o altă şcoală, cheltuieli cu naveta, carburant, maşină), afectarea stării de sănătate a părţii vătămate, stabilitatea la locul de muncă, preciza comunicatul DNA.

Pentru inculpaţii Crăciunescu, Bledea şi Gârbaci s-a reţinut faptul că în martie 2014, Crăciunescu a pretins şi primit de la ceilalţi doi 8 bucăţi de jante Mercedes şi anvelope pentru autoturismul personal şi al soţiei, pentru a-i avansa în grad, dar şi un tv cu plasmă.

Pentru toate acestea, procurorii au solicitat magistraţilor Tribunalului Timiş mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru toţi inculpaţii.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, se mai arată în comunicat.



12