Fostă directoare a AJOFM Tulcea, condamnată la 3 ani închisoare pentru corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostă directoare a AJOFM Tulcea, condamnată la 3 ani închisoare pentru corupţie

Eveniment 17 Noiembrie 2020 / 09:45 702 accesări

Fosta directoare a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea Iuliana Lefter a fost condamnată pentru infracţiuni de corupţie la trei ani de închisoare cu executare şi trebuie să plătească peste 3,2 milioane de lei Ministerului Fondurilor Europene.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), instanţa de judecată din Constanţa a decis pe data de 12 noiembrie că fosta directoare a AJOFM este vinovată de fapte de corupţie şi a obligat-o la plata a 3.231.451 lei către partea civilă Ministerul Fondurilor Europene - Organism Intermediar POSDRU şi a dobânzilor legale, cu titlul de despăgubiri civile, precum şi menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit.

Hotărârea este definitivă, precizează sursa menţionată.

"În cauză, procurorul de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave. În fapt, la data de 14 februarie 2011, inculpata a încheiat un acord de parteneriat între instituţia publică mai sus menţionată şi o asociaţie în care, printre asociaţi şi membri, figurau şi rude ale acesteia", se arată în comunicatul DGA.

Patru zile mai târziu, ascunzând existenţa conflictului de interese dintre ea şi membrii asociaţiei respective, Iuliana Lefter, în calitate de director executiv al instituţiei publice şi de lider de parteneriat, a întocmit o cerere de finanţare din fonduri europene, aprobată două luni mai târziu, în baza căreia agenţia şi partenerii săi au obţinut o finanţare nerambursabilă pentru realizarea proiectului "Formarea continuă - premisa calităţii în Serviciul Public de Ocupare".

"Potrivit regulilor aplicabile în materie de finanţări europene, respectiv Ghidului solicitantului - Reguli de eligibilitate, inculpata avea obligaţia informării AJOFM despre orice conflict de interese sau chiar posibil conflict de interese, lucru pe care nu l-a făcut. Concret, ca urmare a demersului fraudulos, în perioada 19.07.2011 - 02.06.2014, partenerii acordului, prin liderul de parteneriat - AJOFM Tulcea, respectiv prin directoarea în cauză, au obţinut suma totală de 8.112.016,60 lei, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar - POSDRU constituindu-se parte civilă în cauză. Ca urmare, s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile, mobile şi conturilor deţinute de persoana actualmente condamnată", se specifică în comunicatul DGA.

Conform sursei, cauza provine dintr-un dosar penal constituit din sesizarea poliţiştilor anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea şi instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

Taguri articol


12