Fosta judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) Georgeta Barbălată nu poate justifica peste 60.000 de euro, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cerând comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să verifice averea acesteia. "În perioada ianuarie - aprilie 2007, Barbălată Georgeta a realizat venituri salariale în cuantum de 31.664 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 231.200 lei, rezultând o diferență nejustificată de 199.536 lei (aprox. 60.465 euro)", se arată într-un comunicat de presă de ieri al ANI. Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București să verifice averea Georgetei Barbălată din perioada exercitării funcției publice.
SCURTĂ ISTORIE Georgeta Barbălată a fost judecător în cadrul ICCJ în perioada 8 iulie 2004 - 31 august 2012. Reamintim că, în 15 mai, Georgeta Barbălată a fost condamnată de ICCJ la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului, şi a fost achitată pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, sentinţa nefiind definitivă. În acelaşi dosar, foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, precum şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov Mihai Vlad au fost achitaţi pentru acuzaţiile legate de divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii. Foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, judecătoarea Georgeta Barbălată şi fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad au fost trimişi în judecată în aprilie 2013, pentru divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii, unele dintre acestea fiind din cauze ce privesc siguranţa naţională. Marcel Sâmpetru era consilier la CSM la data comiterii faptelor, iar George Bălan era membru al CSM. Potrivit anchetatorilor, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, prin poziţiile pe care le ocupau, respectiv de membru CSM şi consilier în acest for, precum şi prin conexiunile la nivel politic, i-ar fi transmis lui Mihai Vlad solicitări privind obţinerea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în beneficiul lor sau al altor persoane, în special pentru a-şi asigura apărarea în cazul unor eventuale anchete penale. Totodată, Sâmpetru şi Bălan s-ar fi asigurat de protecţia lui Mihai Vlad, respectiv de menţinerea acestuia în funcţia de şef al SIPI Ilfov, "în interesul comun al asocierii", notau procurorii DNA, în documentul citat.
Georgeta Barbălată a fost acuzată că, în 10 iulie 2012, a aflat că procurorii DNA au solicitat instanţei supreme autorizarea percheziţiilor la domiciliile lui Mihai Vlad, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, în dosarul în care cei trei erau cercetaţi penal. Judecătoarea l-ar fi avertizat pe Mihai Vlad, prin intermediul altei persoane, că domiciliul său ar putea să fie percheziţionat şi că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru şi DNA, asigurându-i astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, zădărnicind astfel urmărirea penală, potrivit procurorilor. De asemenea, Georgeta Barbălată ar fi dispus emiterea unor mandate de siguranţă naţională pe numele unor persoane, la solicitarea SRI, apoi i-ar fi divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, "acţiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranţa statului". Mihai Vlad ar fi transmis apoi aceste date şi numele persoanelor faţă de care s-au emis mandate de siguranţă naţională lui George Bălan şi Marcel Sâmpetru, a mai arătat DNA.