S-ar părea că statul după gratii aliniază practicile după care se ghidează cei găsiţi vinovaţi. Fie vlădică, fie opincă, fie Bercea Mondial, fie fosta şefă DIICOT, toţi anunţă dezvăluiri incredibile, bombă, şoc... Probabil că gratiile le conferă perspective nebănuite asupra lucrurilor. Aşadar, haideţi să vedem ce se mai întâmplă cu fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, aflată după gratii? Se pare că, după o depresie, o grevă a foamei şi mai multe şocuri, Alina Bica anunţă, prin avocata ei, că va prezenta instanţei, la înfăţişarea de pe 6 februarie, un document exploziv, care va schimba radical cursul anchetei. Nu putem să nu ne întrebăm cum de n-au găsit vajnicii mascaţi, la percheziţii, celebrul document... Răspunsul rămâne în aşteptare. De altfel, nici la Mircea Băsescu n-au găsit nimic... pardon, ne cerem scuze, acolo nici măcar nu au căutat... Revenim. Potrivit Laurei Voicu, avocata Alinei Bica, „este un document extraordinar, minunat, nemaipomenit. (...) Doamna Bica va spune la momentul potrivit toate lucrurile care trebuie spuse", a declarat avocata, care a precizat că nu va fi vorba de un denunț, deoarece clienta ei consideră sub demnitatea ei această modalitate de îndulcire a condiţiilor de detenţie. "Doamna Bica nu va face niciun denunț niciodată, pentru că nu are despre ce să scrie", a adăugat Laura Voicu. Ieri, Bica a fost adusă la DNA, pentru a oferi mai multe lămuriri anchetatorilor.