Foştii prefecţi PNL, actuali inspectori guvernamentali, pe făraş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Foştii prefecţi PNL, actuali inspectori guvernamentali, pe făraş

Administrație 18 Noiembrie 2010 / 00:00 547 accesări

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) au propus, la cea de-a treia ediţie a Conferinţei „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental şi reducerea numărului de consilieri principali şi superiori. În cadrul conferinţei ANFP a fost prezentat Statutul funcţionarilor publici, care va fi supus dezbaterii în Parlament la începutul lunii decembrie şi pus în practică în primăvara anului viitor. Preşedintele ANFP, Szakal Andras, a declarat că, în prezent, există 250 de inspectori guvernamentali în ţară şi că aceştia ar trebui să fie transferaţi din funcţie, într-un corp de rezervă, pe o perioadă de doi ani. “Dacă nu îşi vor găsi o modalitate de revenire pe funcţie publică, în aceşti doi ani, vor părăsi Corpul”, a declarat Szakal. Dar cine sunt aceşti inspectori guvernamentali? Nimeni alţii decât foştii prefecţi şi subprefecţi liberali, numiţi în aceste funcţii pe principiul rotaţiei cadrelor, pe care noul Guvern instalat în 2008 nu a putut să îi înlăture din funcţii, întrucât le ocupaseră în urma unor concursuri. Acum, Boc doreşte să scape definitiv de ei, pentru a fi liniştit că oamenii pironiţi în funcţii de PDL îşi vor putea face cât mai bine treaba… pentru partid, chiar dacă, atât prefecţii, cât şi subprefecţii, sunt declaraţi apolitici, dar numiţi… politic. Preşedintele ANFP a ridicat şi problema reducerii numărului de consilieri principali şi superiori, care reprezintă aproximativ 80% din numărul funcţionarilor publici. “Există o lipsă acută a funcţionarilor de rang inferior. Propunem ca această funcţie, care poate fi vacantată, să fie transformată în funcţie de debutant pentru că doar aşa putem atrage tineri în administraţia publică”, a spus Szakal.



12