Fostul antrenor Nicolae Mărăşescu a încetat din viaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul antrenor Nicolae Mărăşescu a încetat din viaţă

Sport 07 August 2016 / 16:17 615 accesări

Sportul românesc s-a mai despărțit de unul dintre oamenii săi de valoare. Fostul antrenor de atletism Nicolae Mărăşescu a decedat duminică dimineaţă, în urma unui stop cardiac. În vârstă de 78 de ani, Nicolae Mărăşescu era internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București. El a suferit o operaţie la genunchi în 2015, iar de atunci starea sa de sănătate a început să se înrăutăţească. După intervenţia chirurgicală, Mărăşescu a stat în comă două săptămâni, iar în mai 2016 a ajuns la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balş” din București în stare critică, cu septicemie.

Nicolae Mărăşescu s-a născut la 12 noiembrie 1937 şi a practicat atletismul de performanţă la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. A câştigat un titlu naţional în 1965, în proba de 4x100 de metri.

În cei 43 de ani de antrenorat, Nicolae Mărăşescu a pregătit sportivi precum Natalia Andrei, Fiţa Lovin, Doina Melinte, Cristieana Cojocaru, Sorin Matei şi Petru Drăgoescu. A fost membru al Comitetului Olimpic și Sportiv Român şi secretat de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.

Alături de Elena Frîncu, fostul mare atlet constănțean Ilie Floroiu, actualul director al Clubului Sportiv Farul, deplânge decesul celui care a fost Nicolae Mărășescu: „Pentru mine a reprezentat un model. A fost primul antrenor federal pe care l-am întâlnit în momentul când am fost la lotul național. L-am respectat și m-a respectat. Dumnezeu să-l odihnească în pace”.



12