Fostul boxer Robert Dănceanu a decedat într-un spital din Tenerife, în urma loviturilor primite în timpul unei altercaţii dintr-un bar, a anunțat MAE imediat după incidentul din Spania, subliniind că poliţia locală a efectuat mai multe arestări în acest caz. Medicii legişti spanioli au însă o altă versiune. Robert Danceanu a murit deoarece avea un edem pulmonar, probleme cu respirația, iar loviturile primite de la Moises Ruibal nu ar fi cauzat moartea fostului campion român de box. Raportul medicilor a înfuriat-o pe Ancuţa Viorica Cârcu, martor la tragicul eveniment din Tenerife: "Durerea continuă. Oameni buni, nu mă pot obișnui cu ideea că Robert a murit pentru că avea un banal edem pulmonar, că avea plămânii mari, că era obez sau că avea probleme cu respirația. Asta au scris medicii legiști, au mai scris că a murit liniștit, că nu mai avea zile și că a murit în somn. Au precizat clar că Moises Ruibal nu i-a făcut nimic, joaca de pumni nu l-a afectat în nici un fel." Robert Dănceanu avea 39 de ani, iar în anii '90 a fost unul dintre cei mai apreciaţi pugilişti români, el fiind multiplu campion naţional. După ce a abandonat activitatea de performanţă, el a lucrat ca bodyguard în serviciul mai multor personalităţi, între care fostul premier Petre Roman şi fostul tenisman Ilie Năstase.