Conducerea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a înaintat Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) solicitarea de a finanţa reabilitarea Centrului de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică Negru Vodă (CRRN). Drept răspuns, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi vicepreşedintele CJC Petre Stancă au vizitat, ieri, Centrul, pentru a vedea care este starea actuală a imobilelor. Amintim că CRRN a fost închis anul trecut, odată cu înfiinţarea Centrului Pilot pentru formarea personalului care asistă persoanele cu handicap. De atunci, clădirile care formează centrul de la Negru Vodă au intrat în conservare, dar riscă să se degradeze în timp, pentru că sînt nefolosite. „Am prezentat problema Centrului de la Negru Vodă şi a rămas ca, în următoarea şedinţă a CJC, să se aloce fonduri pentru reparaţii capitale, începînd cu înlocuirea tîmplăriei, repararea instalaţiilor sanitare şi termice, reamenajarea bucătăriei şi a spălătoriei, precum şi achiziţionarea de noi dotări”, a declarat directorul general al DGASPC, Petre Dinică. El a mai afirmat că valoarea lucrării depinde de fondurile pe care le poate aloca CJC. Dacă se hotărăşte să se facă reparaţii capitale, valoarea estimată a proiectului este de 44 de miliarde de lei, iar dacă resursele nu sînt îndeajuns, urmează să se repare ceea ce este strict necesar pentru ca toate clădirile să poată fi redate în folosinţă în conformitate cu normele europene. „Cînd am deschis Centrul Pilot de la Techirghiol, atît asistaţii cît şi personalul au fost mutaţi de la Negru Vodă şi este foarte greu pentru salariaţi ca, la salariile destul de mici pe care le au, să mai plătească şi transportul”, a mai declarat Petre Dinică.
Nicuşor Constantinescu a declarat ieri că proiectul pilot de la Techirghiol a fost demarat în colaborare de CJC şi Guvernul Adrian Năstase în prima sa lună de mandat la preşedinţia CJC şi a fost definitivat anul trecut. „Din păcate, personalul şi cheltuielile de funcţionare nu au fost prevăzute în acest parteneriat. Am fost obligaţi să aducem personal pentru a deschide Centrul pilot pentru că este primul centru din România de formare profesională a personalului care asistă persoanele cu handicap şi am găsit această soluţie de transfer al angajaţilor, pentru a nu renunţa la personalul de la Negru Vodă. În paralel vom termina reabilitarea acestui centru, care nu mai putea funcţiona conform normelor europene. O să solicităm şi Guvernului ajutor financiar pentru reabilitarea acestui centru. Cert este că avem un obiectiv. Negru Vodă a pierdut nişte locuri de muncă pe care le avea aici şi vom remedia situaţia”, a declarat Constantinescu. Primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin, a subliniat că întregul complex de imobile poate asigura peste o sută de locuri de cazare pentru bătrîni sau pentru copii asistaţi. „Important este să ţinem clădirea în funcţiune, pentru că, dacă o ţinem nefolosită, se va degrada. Mai mult, pentru cetăţenii din oraş este strategic să creăm locuri de muncă. Sînt condiţii excepţionale pentru orice activitate pe care putem să o facem în acest centru”, a spus Nicolin. Din discuţiile purtate între conducerea CJC şi Primăria Negru Vodă a reieşit faptul că viitorul complex va servi cu certitudine unor activităţi de protecţie socială, însă nu este foarte sigur dacă se va transforma în cămin pentru persoane vîrstnice sau centru pentru copii instituţionalizaţi sau dacă îşi va păstra menirea de centru de reabilitare neuropsihiatrică. Destinaţia exactă va fi stabilită în conformitate cu necesităţile judeţului, atunci cînd centrul va fi într-un stadiu avansat al lucrărilor de reabilitare.