Pe scara ierarhică, cel mai uşor urci atunci când te învârţi în cercuri cu aşa-zişi „mari” pedelişti. Aşa cum unii consilieri prezidenţiali au ajuns ba miniştri, ba secretari de stat, tot aşa şi consilierii preşedintelui Camerei Deputaţilor pot să poposească în funcţii publice. Vorba aia, doar se găsesc locuri călduţe-vacante. Norocosul este fostul consilier pe probleme externe al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Alexandru Ion Coita, pentru care s-a găsit o modalitate de a accede pe scara ierarhică. Din consilier a reuşit să devină secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi-a dat acordul. Coita a intrat pe fostul post al lui Alexandru Nazare, care a devenit ministru al Transporturilor. Din 2010, noul secretar de stat este reprezentant permanent al Camerei la Parlamentul European. În intervalul 2009-2010, Coita a lucrat în funcţia de consilier pentru afaceri europene şi externe al lui Anastase, iar între 2007 şi 2008 a fost analist financiar în domeniul fondurilor europene la firma Destiny Funds SRL.