Profesorul Gheorghe Țarălungă, fostul decan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității "Ovidius" Constanța, a fost trimis ieri în judecată de procurorii DNA Constanța, în dosarul în care a fost anchetat pentru luare de mită. Urmează ca instanța să ia în discuție menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat, dar și să verifice temeinicia rechizitoriului. În același dosar cu Țarălungă, este cercetat pentru dare de mită, în stare de libertate, sub control judiciar, şi Evangelos Faloutsos, un student grec din anul V. Conform anchetatorilor, Ţarălungă, care a predat disciplina "Farmacologie, Farmacoterapie şi Farmacie Clinică" până când a ajuns în spatele gratiilor, i-a cerut studentului grec bani pentru a-i da notă de trecere la examen. În urma negocierilor dintre cei doi, profesorul a fost de acord să primească 200 de euro.
TRANZACȚIE CU SURPRIZE Tranzacția ar fi decurs fără incidente dacă nu ar fi intrat pe fir o fostă studentă, care a fost de acord să-i ajute pe procurori să-l prindă în flagrant pe Țarălungă. Denunțătoarea l-a însoțit pe Faloutsos în ziua în care acesta a mers la facultate să-i dea șpaga profesorului, apoi i-a anunțat pe anchetatori. „La data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 de euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie Clinică. În aceeaşi zi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, s-a precizat într-un comunicat de presă remis de DNA imediat după arestarea fostului decan. Cu ajutorul denunțătoarei, oamenii legii au reușit să probeze modul în care Țarălungă obișnuia să-și "jupoaie" studenții în fiecare sesiune, mai ales pe cei străini, care nu vorbeau bine limba română. Ea a înregistrat, cu acordul autorităților, toate discuțiile pe care le-a avut cu studentul grec, furnizându-le anchetatorilor dovezi incriminatoare la adresa lui Țarălungă.