Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu a venit, ieri, la sediul Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a studia dosarul său de urmărire penală pentru corupţie, surse judiciare declarând că, după semnarea proceselor verbale de luare la cunoştinţă a probelor, acesta va fi trimis în judecată. Procurorii DNA au finalizat recent actele de urmărire penală în dosarul lui Trăşculescu, iar acesta a fost chemat de anchetatori, pentru a studia volumele cu acte şi probe ce vor fi aduse în acuzarea sa în cazul unei eventuale trimiteri în judecată. Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. (I.H.)