Fostul director al Muzeului de Istorie vrea înapoi la procuror

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul director al Muzeului de Istorie vrea înapoi la procuror

Eveniment 18 Ianuarie 2014 / 00:00 707 accesări

La primul termen de judecată în procesul în care sunt acuzaţi că au prejudiciat cu 4,4 milioane de lei Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) în perioada 2008-2011, fostul director al instituţiei, Constantin Chera, şi fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Constanţa, Virgil Lungu, au cerut restituirea dosarului la Parchet. Prin intermediul avocaţilor lor, ei au susţinut că procurorii nu le-au respectat dreptul la apărare şi le-au respins administrarea mai multor probe cu ajutorul cărora şi-ar fi putut demonstra nevinovăţia. Apărătorii au solicitat returnarea cauzei pe masa procurorilor şi refacerea urmăririi penale. După deliberări, Curtea de Apel Constanţa a respins, vineri, cererea avocaţilor lui Chera şi Lungu. Potrivit anchetatorilor, în mai 2009, Chera ar fi încheiat un contract păgubos ce avea ca obiect supravegherea şi cercetarea arheologică pe traseul lucrărilor la autostrada A2 şi la centura ocolitoare, cu o firmă preferată de el, SC Deprom SRL, în locul celei care a construit autostrada A2, consorţiul italo-german Astaldi - Max Boegl. Procurorii spun că fostul director Chera ar fi păgubit astfel patrimoniul muzeului cu 4.406.056,11 de lei, pentru că a primit mai puţini bani de la Deprom decât ar fi încasat de la Astaldi dacă ar fi acceptat să lucreze direct cu firma italo-germană.

Taguri articol


12