Procesul lui Adrian Romanescu, fostul executor judecătoresc constănţean condamnat de Curtea de Apel Constanţa la şase luni cu suspendare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, se va relua pe 9 octombrie la Judecătoria Constanţa, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Romanescu a fost judecat pe vremea cînd era executor judecătoresc, dosarul fiind de competenţa Curţii de Apel, însă, imediat după condamnare, el a fost exclus din Uniunea Internaţională a Executorilor Judecătoreşti şi Ofiţerilor Judiciari (UIEJOJ), astfel încît noua sa calitate de... fost executor a atras după sine competenţa Judecătoriei de a soluţiona cazul. „Adrian Romanescu a fost exclus din UIEJOJ pe 15 mai anul acesta, cînd ministrul Justiţiei a semnat ordinul de eliminare a executorului, iar pe 5 iunie 2009, Romanescu a semnat şi el acest ordin, prin care a luat la cunoştinţă că nu mai poate profesa ca executor judecătoresc!”, a declarat Constantin Adrian Stoica, executor în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lîngă Curtea de Apel Constanţa. Reamintim că, pe 20 ianuarie 2009, Adrian Romanescu a primit şase luni cu suspendare din partea instanţei constănţene, însă pe 9 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul acestuia formulat împotriva sentinţei de condamnare şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Constanţa. Potrivit actului de inculpare, pe 22 iulie 2007, Romanescu a mers la un prieten, unde a băut un pahar cu alcool, apoi a avut o discuţie aprinsă cu amicul său şi, nervos, s-a urcat în maşină şi a plecat. Pe drum, executorul a fost oprit în trafic, pe b-dul Al. Lăpuşneanu, din Constanţa, de către poliţiştii de la Rutieră, care l-au simţit mirosind a alcool şi l-au testat cu aparatul Drager, care a arătat că băuse, iar după recoltarea probelor biologice de sînge s-a stabilit că Romanescu avea o alcoolemie de 0,80 grame la mie. Drept urmare, executorului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar Parchetul l-a trimis în judecată, în stare de libertate. În timpul audierilor din instanţă, Romanescu a încercat să dea vina pe medicul de la spital şi asistenta care i-a recoltat sînge, pentru valoarea mare a alcoolemiei. „Am dubii asupra concentraţiei alcoolemiei pentru că la recoltarea probelor biologice de sînge, asistenta a dezinfectat locul unde m-a înţepat cu spirt medicinal!”, a susţinut executorul judecătoresc Romanescu. Astfel, el a încercat să insinueze că alcoolul sanitar ar fi mărit nivelul alcoolului din sînge, în timp ce el ar fi băut doar 250 de ml de vodcă şi o cafea, fără să mănînce nimic toată ziua.
Condamnat definitiv pentru abuz în serviciu
Şi acesta nu a fost primul dosar penal în care Adrian Romanescu a primit o pedeaspă cu suspendare din partea judecătorilor. În anul 2006, el a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Mangalia pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, însă chiar de la primul termen Romanescu a cerut strămutarea dosarului, iar acesta a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti. Procesul a durat pînă pe 4 iulie 2007, cînd instanţa l-a condamnat la şase luni cu suspendare şi l-a obligat la plata a 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Recursul înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins pe 5 martie 2008, sentinţa rămînînd definitivă. Potrivit rechizitoriului, Romanescu nu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile de serviciu atunci cînd a întocmit un proces verbal de îndreptare a omisiunilor vădite şi înlăturarea erorilor materiale dintr-un proces verbal de licitaţie, despre care ar fi cunoscut că este nul. Procurorii susţin că, în baza acestui proces-verbal lovit de nulitate, Romanescu a executat cu bună ştiinţă anumite documente, prejudiciind astfel SC „Anca Irina“ SA. Executarea privea un litigiu între SC „Anca Irina“ SA, pe de o parte, şi SC „Corex Imperial“ SRL şi SC „Valmaria“ SRL, pe de altă parte, care purtaseră procese pentru trei active din staţiunea Venus, respectiv hotel „Anca“, hotel „Irina“ şi restaurantul „Gambrinos“. De asemenea, Romanescu a mai fost acuzat că nu a respectat procedura de citare, nu a emis somaţia potrivit legii, nu a solicitat efectuarea unei expertize pentru aflarea reală a valorii respectivelor active, continuînd executarea pe baza acelui proces-verbal nul.