Fostul internațional Gică Popescu ar putea fi eliberat condiţionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Dosarul transferurilor

Fostul internațional Gică Popescu ar putea fi eliberat condiţionat

Sport 05 Octombrie 2015 / 16:29 808 accesări

Judecătoria Sectorului 4 a decis luni că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile primită în dosarul transferurilor de fotbaliști, hotărârea nefiind definitivă. Instanţa a decis că fostul internațional îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că Gică Popescu îndeplineşte fracţia de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar şi a desfăşurat mai multe activităţi. Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti, care va decide definitiv dacă Popescu poate pleca din penitenciar. Gheorghe Popescu a fost prezent la judecarea propunerii de eliberare condiţionată, fiind adus din penitenciar. Alături de el au fost soţia sa şi apropiaţi ai fostului fotbalist.

Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile primită în dosarul transferurilor de jucători. Curtea de Apel Bucureşti i-a mai condamnat anul trecut la închisoare cu executare pe Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu. Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiţionat în 7 aprilie 2015, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul Bucureşti. Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiţionat în 18 iunie 2015, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.



12