Fostul lider sindical, Marius Petcu, va primi verdictul definitiv în februarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul lider sindical, Marius Petcu, va primi verdictul definitiv în februarie

Social 26 Ianuarie 2013 / 00:00 554 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a finalizat dosarul fostului lider sindical Marius Petcu şi a amânat pentru 12 februarie pronunţarea unei decizii definitive în recursul formulat de acesta faţă de condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. În 22 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte apelul lui Marius Petcu împotriva deciziei Tribunalului, dar a menţinut aceeaşi pedeapsă stabilită de această instituţie, respectiv de şapte ani de închisoare cu executare. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 8 decembrie 2011, pe Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de corupţie. Judecătorul Tribunalului Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei de condamnare, că Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare. Magistratul mai arăta, în documentul citat, că modalitatea de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, în mod elaborat, cu deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune, forma continuată de săvârşire şi mărimea sumelor de bani pretinse drept mită, imprimă faptei un grad de pericol social concret deosebit de ridicat. Judecătorul a ţinut cont de lipsa antecedentelor penale ale lui Marius Petcu şi a apreciat că aplicarea unei pedepse de şapte ani închisoare cu executare în regim de detenţie \"este aptă să îndeplinească cerinţele de exemplaritate şi scopul educativ prevăzut de articolul 52 Cp\". Totodată, Tribunalul a dispus la acel moment ca timp de zece ani după executarea pedepsei Marius Petcu să aibă interdicţie de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie sindicală, apreciind că gravitatea faptei acestuia reclamă ca fostul lider sindical să fie îndepărtat din mişcarea sindicală pe durata maximă prevăzută de lege. Marius Petcu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 21 aprilie 2011, pentru luare de mită, în formă continuată. Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări. Potrivit procurorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea \"Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov\". De asemenea, în 1 februarie 2011, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare, au precizat procurorii DNA. Petcu a fost prins în 24 martie 2011 în timp ce lua 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările de la Snagov. Fostul lider sindical a stat în arest preventiv din 31 martie până în 21 iunie 2011, când a fost pus în libertate în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea lui de liberare provizorie sub control judiciar.



12