Fostul manager de la „Marie Curie” a recâştigat postul în instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul manager de la „Marie Curie” a recâştigat postul în instanţă

Sănătate 27 Martie 2014 / 00:00 664 accesări

Medicul Gabriel Smărăndache - demis anul trecut, de Eugen Nicolăescu, de la şefia Spitalului “Marie Curie” din Capitală - şi-a recâştigat postul în instanţă şi aşteaptă să fie repus în funcţie. “Aştept să fiu pus în funcţie, respectându-se o hotărâre judecătorească. Deocamdată, sunt fostul manager al spitalului, dar am recâştigat postul”, a declarat dr. Smărăndache. Medicul a precizat că a decis să atace în instanţă decizia lui Nicolăescu de a-l demite pe motiv că aceasta era ilegală. “În momentul în care am fost demis, eram în concediu medical. Suferisem un accident rutier. Ministrul din acea perioadă (Eugen Nicolăescu - n.r.) a găsit o metodă de a scăpa de mine. Am fost urmat la conducerea spitalului de un membru de partid. Nu s-a pus niciodată problema că spitalul nu funcţiona. În acea perioadă, nu puteam să mă apăr în deplinătatea puterilor mele. Am dat un comunicat de presă şi am vorbit cu câţiva jurnalişti. Cam asta a fost comunicarea mea pe acest subiect în acea vreme”, a spus Smărăndache. Nicolăescu a explicat atunci că în urma unor controale la "Marie Curie" au fost constatate deficienţe de management, el precizând că secţiile de chirurgie cardiovasculară şi de terapie intensivă neonatologie din spital, deşi dotate la standarde europene, nu sunt în funcţiune.



12