Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Eveniment 24 Martie 2015 / 00:00 780 accesări

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat, ieri, de ICCJ la un an de închisoare cu suspendare, Francisc Radici a primit o pedeapsă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, iar Floarea Şerban şi Traian Pigui au fost achitaţi în dosarul „Case pentru generali”. Corneliu Dobriţoiu a primit pedeapsa pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi două luni pentru participaţie improprie la fals intelectual. Pedepsele au fost contopite, iar fostul ministru al Apărării a fost condamnat, în final, la un an de închisoare. Instanţa a dispus suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de trei ani.

Reamintim că fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi zece generali şi colonei, persoane care au deţinut funcţii de conducere în MApN la data faptelor, au fost trimişi în judecată de DNA, în septembrie 2013, pentru cumpărarea unor locuinţe de serviciu, la un preţ subvenţionat, în baza unor declaraţii false. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1999-2005, Traian Pigui, în calitate de şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării Naţionale, s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari - cadre militare cu funcţii de conducere din MApN. Traian Pigui ar fi întocmit nelegal adrese de repartiţie a unor locuinţe de serviciu şi ar fi acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanţă cu legea, prin care i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenţionat a acestor locuinţe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuinţele în regim subvenţionat inculpaţilor Floarea Şerban, Francisc Radici, Constantin Năstase, Sergiu Tudor Medar şi Gheorghe Rotaru. "Vânzarea în regim subvenţionat a acestor locuinţe a fost de natură să aducă Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu cumulat de 962.330,37 lei, inculpatul Traian Pigui înlesnind obţinerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenţionat", au scris procurorii în documentul citat. Totodată, Dobriţoiu, Şerban, Radici, Năstase, Medar, Rotaru, precum şi Gheorghe Gonciaruc, Ionel Vizitiu, Corneliu Duţă şi Mihaela Matei au închiriat şi ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la MApN, cu încălcarea prevederilor legale, mai spun procurorii. "Concret, inculpaţii au depus la dosarul de cumpărare acte false şi astfel, i-au determinat membrii comisiei de vânzare şi ai comisiei de auditare în vederea vânzării să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească documente oficiale false, pe baza cărora, prevalându-se de prevederile Legii 562/2004, şi-au cumpărat locuinţele de serviciu în regim subvenţionat, în condiţiile în care deţineau sau deţinuseră una, două sau chiar trei alte locuinţe proprietate personală", au arătat procurorii. Potrivit legii, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei actului normativ, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care: titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate personală pe teritoriul României şi să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat. Prejudiciul stabilit în acest dosar este de 1.207.670 de lei, din care 1.095.682,56 lei reprezintă prejudiciul suferit de MApN ca urmare a vânzării la un preţ diminuat faţă de valoarea de inventar a fiecărei locuinţe şi 111.988 de lei este contravaloarea chiriei plătite de MApN unei părţi vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi, mai spuneau procurorii. MApN se constituie parte civilă în cauză, revendicând cei 1.207.670 de lei. Pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând Floarei Şerban, lui Radici, Năstase, Medar, Rotaru, Matei, Vizitiu şi Gonciaruc. Corneliu Dobriţoiu a consemnat la dispoziţia organului judiciar suma reţinută ca prejudiciu în sarcina sa, respectiv 15.846 lei, procurorii dispunând ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale acestuia, care fusese instituit în cursul urmăririi penale. Procurorii au decis să continue cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircia Chelaru, general corp de armată în rezervă, şi Cornel Julea, colonel în rezervă.



12