Judecătoria Sectorului 1 a decis, duminică, plasarea în arest la domiciliu a fostului pilot de curse Daniel Onoriu, în dosarul privind incendierea maşinii fostei sale iubite, în care este acuzat de infracţiunea de distrugere care poate pune în pericol persoane.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis astfel propunerea de arestare la domiciliu formulată de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, după ce poliţiştii l-au reţinut sâmbătă pe Daniel Onoriu.
"Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Onoriu Daniel Cătălin, pe o durată de 30 de zile, de la data de 09.04.2017 până la data de 08.05.2017, inclusiv. În baza art. 221 alin. (1) Cod procedură penală, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din Bucureşti (…) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în decizia instanţei.
Pe durata arestului la domiciliu, Daniel Onoriu este obligat să se prezinte în faţa anchetatorilor şi a instanţei de fiecare dată când este chemat.
Daniel Onoriu are interdicţie de a comunica cu fosta sa iubită sau cu membrii familiei acesteia, precum şi cu martorii din dosar.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.
Daniel Onoriu este acuzat de distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani.
Fostul pilot de curse a fost chemat, sâmbătă, de poliţiştii Sectiei 2 pentru a fi audiat în legatură cu incidentul din 26 martie. Onoriu mai fusese audiat de două ori în acest dosar, prima dată chiar în noaptea în care s-a comis fapta, însă a fost de fiecare dată eliberat din lipsă de probe. Sâmbătă, pus în faţa unor noi dovezi obţinute de poliţişti, Onoriu a recunoscut şi a fost dus la locul faptei, pentru reconstituire, ulterior fiind reţinut de anchetatorii din Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse din Poliţie, Daniel Onoriu i-a incendiat maşina fostei sale iubite din răzbunare, după ce aceasta luase decizia să încheie relaţia cu el.
Din datele anchetatorilor rezultă că Daniel Onoriu ar fi mers, în 26 martie, cu motocicleta la o adresă din Sectorul 2, unde fosta lui prietenă organiza un eveniment şi i-a stropit maşina cu benzină, apoi a plecat. După aproximativ 30 de minute, Onoriu ar fi revenit cu o maşina şi i-a dat foc autoturismului fostei sale iubite.
Deşi în seara în care a fost comisă fapta, Daniel Onoriu a fost găsit în zona şi dus la secţia de poliţie, încătuşat, anchetatorii l-au pus în libertate din lipsă de probe la acel moment.
Fostul pilot de raliuri Daniel Onoriu a împlinit sâmbătă 39 de ani. El este nepotul cântăreţei Gabi Luncă şi al acordeonistului Ion Onoriu.