Lucrările de transformare în pod rutier a fostului pod de tramvai din Km 4-5 s-au finalizat, acesta fiind dat vineri în folosinţă de către primarul Constanţei, Radu Mazăre. Lucrările, care au durat şase luni, au fost dificile pentru constructor. “Podul acesta este o altă idee trăsnită a mea. Asemenea multor lucruri pe care le-am schimbat în oraş, de exemplu înlocuirea tramvaielor cu autobuze sau amenajarea telegondolei, trecând pe aici, m-am gândit ce ar fi, dacă tot scoatem tramvaiele, să facem podul de tramvaie să fie rutier, în aşa fel încât să îi ajutăm pe cei care stau în zonele CET, Km 4-5, Km 5 să aibă un acces mult mai uşor în oraş, pentru că, până în prezent, trebuia să ocolească mult”, a declarat Mazăre. El a precizat că problemele legate de transformarea obiectivului nu au lipsit, dar că au fost depăşite. “Iniţial, am întâmpinat o oarecare reticenţă din partea constructorilor şi a proiectanţilor, fiindcă nu era uzual să transformi un pod destinat traficului de tramvaie în pod pentru trafic rutier. Am găsit totuşi soluţii, s-a muncit şi s-a finalizat proiectul. Podul face acum legătura între zona CET şi zona centrală, lucrarea fiind aproape finalizată pentru a face legătura şi de la Poarta 6 către oraş, prin această arteră rutieră. Mai aşteptăm un aviz de la Mediu”, a afirmat primarul. El a precizat că toate lucrările trebuie să fie extrem de bine documentate, chiar dacă acestea sunt necesare oraşului şi locuitorilor. “Vin să ne controleze, doar, doar vor găsi ceva”, a adăugat Mazăre. Podul are o lungime totală de 410 metri, din care rampele de accest sunt de 350 de metri. “În maximum o lună, şi cei de la Poarta 6 vor putea utiliza acest drum”, a spus Mazăre. Potrivit primarului, lucrările au costat aprox. 630.000 de euro. “Vreau să îi mulţumesc în special constructorului israelian cu care lucrăm drumurile în oraş de şapte ani. Ştiţi foarte bine că avem o formulă prin care noi plătim doar parţial lucrările, iar firma co-finanţează. Acum co-finanţează cu 70%. Totul a funcţionat perfect. Şi constructorul este mulţumit, pentru că ne-am respectat obligaţiile şi plăţile, iar noi suntem mulţumiţi de felul în care a făcut drumurile în Constanţa. După această iarnă grea, oraşul Constanţa a avut nişte drumuri bune, chiar dacă au mai fost mici probleme. Comparativ cu alte oraşe din România, Constanţa avut nişte drumuri impecabile. Lucrările la acest pod s-au făcut în cadrul contractului mare de asfaltare şi reabilitare a străzilor”, a explicat Mazăre. În cadrul aceluiaşi contract, după ce trece sezonul estival, pentru a nu da peste cap circulaţia spre zona de sud a litoralului, pe bulevardul Aurel Vlaicu se va face o reparaţie capitală de la pământ. “Acolo trebuie scoase şinele de tramvai, trebuie reparată complet infrastructura. În prezent se lucrează la proiect. Practic, acolo vom face un drum ca şi când nu ar fi existat altul. Am încercat o asfaltare, dar fundaţia şi infrastructura drumului au fost distruse de la bun început”, a mai spus Mazăre.
Primarul, în ţinută militară
La inaugurarea podului din KM 4-5, primarul Radu Mazăre a purtat ţinută militară. Vestimentaţia şi maşina primarului, un Willys - maşină de teren folosită în al Doilea Război Mondial de armata SUA, reprezintă, aşa cum a promis, simboluri asumate de care nu se va dezice până când nu se va sfârşi războiul pe care i l-au declarat “slugile lui Băsescu”. „Militarii nu doar se războiesc, ci şi construiesc. Dacă vă aduceţi aminte, în multe dintre locurile în care construiesc am venit îmbrăcat tot în ţinută militară. Aşa am venit şi la cartierul de locuinţe ieftine pentru tineri”, a declarat Mazăre.