Fostul premier francez Dominique de Villepin îl dă în judecată pe Nicolas Sarkozy

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul premier francez Dominique de Villepin îl dă în judecată pe Nicolas Sarkozy

Externe 29 Septembrie 2009 / 00:00 339 accesări

Avocaţii fostului premier francez Dominique de Villepin l-au acţionat în justiţie, luni, pe preşedintele Nicolas Sarkozy, pentru încălcarea prezumţiei de nevinovaţie în cadrul procesului Clearstream, a anunţat o sursă apropiată dosarului. Pentru preşedintele francez, care beneficiază de imunitate, o astfel de plîngere nu va putea fi examinată decît după ce nu va mai fi în funcţie. Nicolas Sarkozy a stîrnit furia avocaţilor lui Villepin, principala personalitate urmărită în procesul Clearstream, etichetîndu-i miercuri ca ”vinovaţi” pe cei inculpaţi în acest caz. În legislaţia franceză, orice inculpat este considerat nevinovat pînă cînd nu a primit o hotărîre definitivă de condamnare. Avocaţii fostului premier au anunţat că intenţionează să-l dea în judecată pe preşedinte. Plîngerea pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a fost depusă luni. Dosarul Clearstream este afectat de o istorie de manipulări, în care listele bancare au fost falsificate şi transmise justiţiei pentru a se crede că anumite personalităţi, precum Nicolas Sarkozy, deţin conturi false.

Taguri articol


12