Fostul premier Radu Vasile, decorat post-mortem

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Distincţie

Fostul premier Radu Vasile, decorat post-mortem

Politică 05 Iulie 2013 / 00:00 406 accesări

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat post-mortem pe fostul premier Radu Vasile, care a încetat din viaţă în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 71 de ani. „Pentru contribuţia remarcabilă la edificarea şi consolidarea statului de drept, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării intereselor României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării, Preşedinţia îi conferă post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler - fostului prim-ministru al României Radu Vasile (1998 - 1999)”, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale. În altă ordine de idei, sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului premier a fost depus, ieri, la Senat. Secretarul general adjunct al acestui for legislativ, Dan Mihalache, a precizat că oricine va dori să-i aducă un ultim omagiu lui Radu Vasile va avea acces nerestricţionat. Printre cei care s-au perindat pe lângă catafalc s-au numărat actualul preşedinte Traian Băsescu şi fostul şef de stat Ion Iliescu. Radu Vasile va fi înmormântat astăzi, la ora 14.00, la Cimitirul Bellu Catolic, lângă mormântul fostului lider ţărănist Corneliu Coposu.



12