Fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, Nicolae Stanciu, a mobilat un etaj al vilei sale cu obiectele primite de la un om de afaceri, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar, potrivit rechizitoriului prin care magistratul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii.
"Foloasele materiale primite de inculpatul Stanciu Nicolae au constat în obiecte de mobilier achiziţionate de la (...), cu care s-a realizat amenajarea ultimului etaj (etajul 2) al imobilului tip vilă aparţinând magistratului - respectiv două dormitoare. (...) Aceste obiecte de mobilier au fost găsite în locuinţa lui Stanciu Nicolae, cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare", se precizează în rechizitoriu.
Conform aceleiaşi surse, Nicolae Stanciu a primit de la omul de afaceri Vasile Costea două dulapuri, două paturi şi două comode, găsite în dormitoarele de la etajul al doilea al vilei, precum şi un bar, amplasat în livingul de la parter.
"Din documentele aflate la dosarul cauzei a rezultat că plata pentru aceste obiecte de mobilier nu a fost făcută de Stanciu Nicolae, ci a fost făcută de societatea (...) SRL; această societate a procedat la efectuarea plăţii la solicitarea lui Costea Vasile", se mai menţionează în rechizitoriu.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Nicolae Stanciu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii, iar pe Vasile Costea, administrator al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
"În perioada noiembrie - decembrie 2012, inculpatul Stanciu Nicolae, în calitate de judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a pretins şi primit de la inculpatul Costea Vasile mai multe obiecte de mobilier în valoare de 14.815.000 lei. Obiectele respective au fost livrate la locuinţa magistratului în data de 21 decembrie 2012", arată DNA.
Potrivit anchetatorilor, în schimbul acestor foloase, Nicolae Stanciu a promis că îşi va exercita influenţa de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile.
"Această promisiune s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii inculpatului Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de inculpatul Costea Vasile", precizează DNA.