Doi bărbați acuzați de implicare într-un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane pentru falsificarea unor documente în vederea obținerii de fonduri europene au fost condamnați, ieri, de Tribunalul Constanța. Este vorba despre de fostul primar al comunei Ciobanu, Ioan Suciu, și de unul dintre complicii lui, Petru Sorin Lemnaru. Magistrații au luat act de acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de cei doi inculpați și l-au condamnat pe fostul primar de la Ciobanu la un an și trei luni de închisoare cu suspendare, iar pe Lemnaru la doi ani cu suspendare. În plus, ei trebuie să presteze câte 60 de zile de muncă în folosul comunității la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa. Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța, Suciu este acuzat că a fost de acord să semneze un document fals pentru a-și ajuta un prieten să scape de acuzațiile anchetatorilor, care-l cercetau pentru obținerea frauduloasă de fonduri europene.
SCHEMA AFACERII În același dosar sunt judecate alte șase persoane, două dintre ele în lipsă, care au negat implicarea lor în activitatea infracțională. Este cazul lui Ionuț Valentin Mihai, consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Local Hârșova, Marian Vrânceanu, secretarul Primăriei Ciobanu, Claudiu Iacobescu, Adrian Iacobescu, Marian Ene și Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul APIA - Centrul Județean Constanța. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2013, Marian Vrânceanu a falsificat mai multe documente în vederea obținerii, în mod ilegal, de fonduri europene, pe care i le-a dat apoi lui Ionuț Valentin Mihai. La rândul lui, consilierul APIA le-a introdus la plată, reușind să obțină astfel 60.000 de lei. Anchetatorii spun că banii au fost ridicați de Claudiu și Adrian Iacobescu. Ulterior, procurorii DNA Constanța au intrat pe fir și au refăcut schema afacerii puse la cale de Vrânceanu și Mihai.