ÎNVINUIRE În dosarul în care sunt inculpaţi Arsen Giolacai şi Alexandru Gîlcă sub aspectul comiterii infracţiunii de viol, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au început urmărirea penală şi faţă de Liviu Chesnoiu, fostul expert poligraph al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa. Magistraţii au reţinut în sarcina lui Chesnoiu săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi exercitarea fără drept a unei profesii. Într-un comunicat remis ieri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa se arată că „s-a reţinut în sarcina acestuia (n.r. Liviu Chesnoiu) că, deşi potrivit art.6 şi următoarele din Legea nr. 213/2004 nu are drept de liberă practică pentru exercitarea profesiei de psiholog în sectorul privat, drept ce este acordat exclusiv de Colegiul Psihologilor din România, a efectuat două expertize poligraf extrajudiciare pentru detectarea comportamentului simulat, pe care subiecţii testaţi, adică inculpaţii Arsen Giolacai şi Alexandru Gîlcă, le-au depus ca probe într-un proces penal, adică în dosarul în care instanţa de judecată fusese învestită cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă a celor doi inculpaţi“. Mai mult, procurorii spun că lui Liviu Chesnoiu i-a fost dată o amendă judiciară în valoare de 5.000 lei pentru împiedicarea în orice mod a exercitării atribuţiilor ce revin organelor judiciare în legătură cu un proces penal. Totodată, Parchetul a sesizat şi Colegiul Psihologilor din România în vederea efectuării de cercetări administrative privind respectarea normelor de deontologie profesională.
MĂRUL DISCORDIEI Fostul profiler al IPJ Constanţa a ajuns în atenţia procurorilor după ce a contrazis rezultatul testului cu aparatul Poligraph al Serviciului de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). În timp ce experţii IGPR au concluzionat că cei doi suspecţi au avut un comportament disimulat şi au încercat să ascundă adevărul, Chesnoiu a arătat, în urma analizei sale, că aceştia spun adevărul. „Eu am rugat psihologul să îmi spună dacă cei doi aveau starea psihică necesară testării cu aparatul Poligraph vineri, la o zi după judecarea propunerii de arestare. Răspunsul a fost nu, deoarece erau stresaţi, stăteau în tensiune. Specialistul de la Bucureşti nu a fost neutru, ci subiectiv, şi a încercat să îi intimideze. I-a testat când erau nedormiţi, nemâncaţi, obosiţi... Iar lui Giolacai i-a pus senzorii pe mâna semiparalizată, care îl doare, ceea ce a influenţat rezultatul testului. Eu le-am pus un set de zece întrebări de patru ori şi le-am dat patru teste. Părerea mea este că testarea a fost insuficientă pentru obţinerea unui rezultat sigur”, a spus Chesnoiu. Odată ce Parchetul a început urmărirea penală, Liviu Chesnoiu a declarat că, ieri, a dus anchetatorilor mai multe acte şi atestate dar că nu va mai face alte declaraţii până când nu va considera că este oportun, urmând să susţină şi o conferinţă de presă.