Fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța, Dănuț Tiberius Epure, a fost condamnat de magistrații de la Curtea de Apel București la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce în luna mai Tribunalul Ilfov îl condamnase la închisoare cu executare, decizia de joi a instanței fiind definitivă. Pe lângă pedeapsa primită, Epure este supus și unui termen de încercare pe o perioadă de cinci ani. În această perioadă el trebuie să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Tot joi, magistrații Curții de Apel București au hotărât ca Gabriela Stanciu, fost prorector al Universității „Ovidius” din Constanța, să fie achitată.
Reamintim că, în toamna anului 2013, Tiberius Dănuţ Epure şi prorectorul de atunci al Universității „Ovidius”, Gabriela Stanciu, au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA, fiind acuzaţi că au luat mită de la mai multe persoane pentru a le da răspunsurile la admiterea la Facultatea de Farmacie. Potrivit anchetatorilor, în perioada 27 iunie 2013 - 11 iulie 2013, Dănuț Tiberius Epure, în calitate de rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prin intermediul lui Stere Tala, a pretins de la o persoană 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, înaintea examenului, subiectele la disciplinele de concurs pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, astfel încât o candidată să fie admisă fraudulos. De asemenea, în 18 iulie, Tiberius Dănuţ Epure ar fi pretins de la o persoană 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie, au precizat procurorii. Gabriela Stanciu este acuzată că, în cursul lunii iulie 2012, a primit mită 1.500 de euro de la Lucica Toader, pentru a facilita admiterea fiicei acesteia la Facultatea de Farmacie. În cursul aceleiaşi luni, Stanciu i-ar fi pus la dispoziţie Lucicăi Toader câte 50 de subiecte, inclusiv răspunsurile corecte, subiecte selectate pentru disciplinele de examen Biologie şi Chimie.
Citește și:
Rectorul de la „Ovidius”, reţinut pentru luare de mită
Rectorul Universităţii „Ovidius”, arestat
Fostul rector Epure rămâne în spatele gratiilor
Fosta conducere a Universităţii „Ovidius”, la judecată
Fostul rector Dănuţ Epure, arestat la domiciliu
Dănuț Epure își așteaptă sentința