Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, în prezent încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, a fost adus cu duba, luni dimineaţă, la sediul DNA Constanţa. „Este şantaj pentru a face denunţ împotriva domnului Dragnea”, a spus acesta, menţionând că a fost chemat în dosarul Tel Drum.
La ieşirea din duba Penitenciarului, Nicuşor Constantinescu a acuzat anchetatorii de abuz şi a spus că nu este lăsat să vorbească. „În loc să fie cercetat domnul Bodean Andrei (procurorul DNA care i-a instrumentat cele mai multe dintre dosare – n.r.) pentru represiune nedreaptă şi tortură, tot ce mi-a făcut mie în dosarele, zeci, pe care le-a instrumentat, sunt cercetat eu. Pentru că a aflat că este cercetat, alături de doamna Kovesi, la plângerile mele la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor. Nu vedeţi că nu mă lasă ăştia să vorbesc?”, a strigat Nicuşor Constantinescu la intrarea în sediul DNA.
El a anunţat pe pagina sa de Facebook că este „suspect şi inculpat” în alte două dosare instrumentate de DNA. „Sunt chemat de acelaşi procuror la DNA Constanţa în calitate de suspect şi inculpat în alte două dosare penale! Aştept presa care este interesată de aceste noi abuzuri!”, este mesajul postat de Nicuşor Constantinescu.
Ulterior, la ieşirea de la DNA, el a declarat că ar fi vorba despre dosarul „Tel Drum” şi că ar fi fost şantajat să facă un denunţ împotriva lui Liviu Dragnea. „Este dosarul în care este vizată firma Tel Drum a domnului Dragnea. Este şantaj pentru a face denunţ împotriva domnului Dragnea, cel care deranjează poporul român”, a spus el, înainte de a fi urcat înapoi în dubă pentru a fi transportat la Penitenciar.
Reamintim că, în prezent, Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă unde execută, din 2016, o condamnare la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Centrului Militar Zonal. De asemenea, în luna februarie a acestui an el a primit o a doua condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa.
Avocat: „Fostul preşedinte al CJC a fost dus la DNA în legătură cu două dosare penale, într-unul fiind inculpat, iar în celălalt suspect”
Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, declară că fostul preşedinte al CJ Constanţa a fost dus la DNA în legătură cu două dosare penale, într-unul fiind inculpat, iar în celălalt suspect. Cât despre Tel Drum, avocatul spune că „probabil este o concluzie” a clientului său.
Marius Mocanu, avocatul lui Nicuşor Constantinescu, a declarat, luni, la ieşirea din sediul DNA Constanţa, unde fusese chemat clientul său, că este vorba despre două dosare penale, într-ul acesta având calitatea de inculpat, iar în celălalt de suspect.
„Este vorba despre două dosare penale. Unul este un dosar un pic mai vechi, de prin anul 2015, altul este un dosar din anul 2017. Ambele dosare sunt disjunse dintr-un raport al Curţii de Conturi ce vizau un control la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa. În esenţă vizează plăţi nelegale efectuate de către domnul Constantinescu în calitatea de ordonator principal de credite la Consiliul Judeţean Constanţa, plăţi care au fost virate către RAJDP Constanţa pentru efectuarea unor lucrări. (…) Într-unul dintre dosare, despre care vă spuneam că este mai vechi, s-a pus în mişcare acţiunea penală, având calitatea de inculpat, în cel de-al doilea dosar suntem în faza în care s-a dispus începerea urmăririi penale şi dânsul are calitatea de suspect”, a spus Marius Mocanu.
Potrivit acestuia, Nicuşor Constantinescu nu a declarat nimic în faţa anchetatorilor, eventualele declaraţii urmând să fie făcute după studierea dosarelor. „A refuzat să dea declaraţie în acest moment procesual, apreciind că este necesar să studieze actele aflate la dosarul cauzei. În funcţie de concluziile la care vom ajunge, vom formula cereri privind declaraţii, privind administrarea de probe”, a spus avocatul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
Întrebat ce a vrut să spună Nicuşor Constantinescu despre dosarul „Tel Drum” şi acuzaţia că ar fi fost şantajat pentru a-l incrimina pe Liviu Dragnea, apărătorul acestuia a spus că nu are cunoştinţă de vreo astfel de cerere a procurorilor anticorupţie şi că „probabil este o concluzie” trasă de clientul său. „Nu cunosc despre existenţa acestei discuţii. Singura referire care ar putea fi făcută vis-a-vis de această chestiune este faptul că RAJDP Constanţa a plătit o parte din sumele de bani respective, la care am făcut referire, către o societate Tel Drum. De aici a existat o discuţie vis-a-vis de această chestiune însă, la modul concret, nu a fost formulată o acuzaţie care să vizeze persoana la care aţi făcut referire. (…) Probabil este o concluzie pe care a tras-o dânsul în urma faptului că se vehiculează numele acestei societăţi. Este o chestiune de notorietate. Nu cunosc amănunte, detalii, atât este ceea ce vă pot spune în această fază”, a mai declarat Marius Mocanu.