Fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, arestat preventiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, arestat preventiv

Politică 19 Iunie 2014 / 15:44 250 accesări

Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, el fiind acuzat de procurorii anticorupţie că cerea comisioane pentru contracte derulate de municipalitate. Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia procurorilor anticorupţie formulată după ce Tribunalul Bucureşti a dispus, în 7 iunie, ca Mădălin Dumitru să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. Mădălin Dumitru, suspendat din funcţia de director al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitale, a fost reţinut în 5 iunie, fiind acuzat de fals în declaraţii, efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participare improprie la delapidare, luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.



12