Fostul şef al Jandarmeriei Române, judecat pentru corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul şef al Jandarmeriei Române, judecat pentru corupţie

Eveniment 08 Februarie 2013 / 00:00 737 accesări

Nouă persoane care au activat în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) au fost deferite justiţiei, ieri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fals, uz de fals şi abuz în serviciu. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest dosar vor fi judecaţi fostul inspector general al IGJR, în prezent director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Management Operaţional din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), chestor general Costică Silion, fostul adjunct al acestuia, gen. mr. (r) Ion Crânguş, fostul şef al Direcţiei de Management şi Resurse Umane (DMRU) din IGJR, col. (r) Costică Neculai, fostul şef al Serviciului de Recrutare, Încadrare şi Promovare Personal- DMRU, col. (r), Doru Chilibon, col. (r) Ion Lixandru, mr. Traian Mihai, plt. adj. Mircea Niţoi, plt. Paul Pânişoară şi scms. de poliţie Dan-Ştefan Rusu, toţi foşti angajaţi ai IGJR. Ei sunt acuzaţi că, în octombrie 2006, l-au reîncadrat în funcţie pe Pânişoară, care fusese trecut în rezervă, în 1997, din Poliţia Română, pe motive disciplinare şi nu mai avea dreptul de a activa în structurile MAI.

PROMOVARE ILEGALĂ După ce a fost menţinut în funcţie timp de doi ani, subofiţerului Pânişoară i s-a întocmit în fals, cu sprijinul lui Rusu (la acea vreme locotenent în IGJR) un dosar de participare la concursul pentru trecerea în corpul ofiţerilor, concurs pe care l-a promovat. Înscrisurile falsificate şi depuse la dosarul de candidat au fost întocmite de alţi angajaţi ai IGJR, col. (r) Ion Lixandru, mr. Traian Mihai şi plt. adj. Mircea Niţoi. În urma susţinerii acestui concurs, Paul Pânişoară a devenit ofiţer, ocupând astfel locul unei candidate, care s-a constituit parte civilă în procesul penal cu 27.499 de lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neîncasate, precum şi daune morale. Procurorii mai spun că deşi au aflat despre această situaţie, Silion, Crânguş, Neculai şi Chilibon nu au sesizat autorităţile judiciare competente şi nici nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru restabilirea legalităţii. Mai mult, ei l-au determinat pe un lucrător din compartimentul de specialitate să întocmească, în fals, documentaţia pe baza căreia ministrul de Interne ar fi trebuit să emită ordinul pentru trecerea lui Pânişoară în corpul ofiţerilor.



12