Fostul şef al Poliţiei TF Medgidia, eliberat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul şef al Poliţiei TF Medgidia, eliberat

Eveniment 19 Decembrie 2009 / 00:00 1361 accesări

După aproape două săptămâni petrecute după gratii, fostul poliţist Constantin Simion, de 36 ani, din Medgidia a fost eliberat, vineri, din arest. Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis recursul formulat împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de a-i respinge cererea de eliberare provizorie sub control judiciar. Simion a fost arestat pe 7 decembrie sub acuzaţia de distrugere prin incendiere pentru că, potrivit anchetatorilor, şi-a dat foc la apartamentul aflat la etajul întâi al blocului 22, situat pe strada Silozului, din Medgidia. Din primele cercetări a reieşit că Simion a incendiat dormitorul, iar înainte de a fugi din apartament a scos furtunul de alimentare cu gaz al centralei termice. După doar câteva minute, o explozie puternică a zguduit tot blocul. Panicaţi, locatarii au ieşit în stradă pentru a-şi salva viaţa. Speriat de ceea ce a făcut, Simion s-a urcat în maşină şi a fugit. Pentru stingerea flăcărilor, pompierii au intervenit cu două autospeciale. Anchetatorii spun că, în urma exploziei, structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată, însă o aplecătore de la bloc a aterizat pe o maşină, iar dacă era vreun om în zonă, risca să fie omorât. Anchetatorii au stabilit că Simion a venit beat acasă, şi-a bătut soţia, care este poliţist comunitar la Poliţia Medgidia, iar aceasta împreună cu fiul de 12 ani, a plecat la mama ei. Enervat şi sub influenţa alcoolului, fostul poliţist a dat foc la casă. După stingerea flăcărilor pompierii au constatat că focul a mistuit tot ce era în locuinţă. Constantin Simion a lucrat 15 ani în cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, iar în vara aceasta s-a pensionat pe caz de boală. El va fi cercetat în continuare în stare de libertate.



12