Fostul șef al Agenției Naționale pentru Integritate (ANI) Horia Georgescu se află în spatele gratiilor pentru 29 de zile, el fiind acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Totul i se trage lui Georgescu de pe vremea când era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Alături de el, în arest se află și alți membri ai CCSD din cadrul ANRP, precum și experți evaluatori. Deși toți s-au declarat nevinovați, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au făcut publică, ieri, motivarea deciziei prin care toți au fost trimiși după gratii. Potrivit documentului, s-a constatat că inculpații au acționat în cunoștință de cauză, contrar obligațiilor ce le reveneau. Membrilor Comisiei Centrale li se reproșează că au semnat anumite documente, ignorând puterea de decizie cu care erau învestiți, iar evaluatorilor - că nu au luat în seamă standardele obligatorii ce trebuiau avute în vedere la întocmirea rapoartelor, deși, formal, spuneau că le respectă. Instanța a mai apreciat, contrar celor susținute de inculpați, că probele prezentate de procuror ”oferă date concrete ce justifică, la acest moment procesual, presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt acuzați”. Mai mult, judecătorii reproșează inculpaților modul cinic extrem de degrevare cu privire la propriile obligaţii profesionale ori de exercitare a funcţiilor publice. Magistrații ICCJ au considerat că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi generează în rândul societăţii puternice reacţii negative. Potrivit procurorilor DNA, prejudiciul în acest dosar se ridică la 75 milioane de euro.