Fostul viceprimar de la Nicolae Bălcescu trebuie repus în funcţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie a instanţei:

Fostul viceprimar de la Nicolae Bălcescu trebuie repus în funcţie

Administrație 03 Martie 2011 / 00:00 1209 accesări

ACUZE NEFONDATE. Portocalii în fruntea ţării înseamnă încălcarea oricărei legi, fie ea scrisă, fie nescrisă. Dezastrul pe care îl lasă în urmă e cu atât mai mare cu cât au reuşit să se infiltreze în aproape orice domeniu şi să ajungă în funcţii publice, de unde au tras şi încă trag cât pot de mult de ciolan. Potrivit mărturisirilor fostului viceprimar PNL din Nicolae Bălcescu Dumitru Timofte, din această categorie de democrat liberali pare să facă parte şi primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, care l-a înlăturat din Primărie pe Timofte după câteva luni de exercitare a funcţiei executive. Coşmarul viceprimarului liberal a început după alegerile locale din vara lui 2008, când primarul a decis că nu-şi poate atinge scopurile avându-l pe Timofte în dreapta sa şi l-a acuzat că a prejudiciat bugetul local al comunei. În decembrie 2008, Bălan a iniţiat Hotărârea de Consiliu Local (HCL) 125/12.12.2008 prin care viceprimarul a fost eliberat din funcţie, motiv pentru care, la acea vreme, şi liberalii constănţeni i-au retras sprijinul politic, aşa încât Timofte a rămas şi fără mandatul de consilier local. În locul lui Timofte, imediat a fost pus în funcţie un nou viceprimar, în persoana lui Nicolae Ciocănete. A fost suficient pentru ca fostul vice să atace în contencios administrativ hotărârile CL Nicolae Bălcescu care îl vizau. „Ordonatorul de credite este primarul, eu nu am avut nicio atribuţiune privind banii de la bugetul local. Eu nu puteam să fac nimic fără ştirea primarului. Într-adevăr, am întocmit nişte proiecte pe care am observat că le-au scos şi ei de la sertar, dar doar atât. Eu nu am nimic cu nimeni, dar nu vreau să fiu bătaia lor de joc. Banii pe care, conform deciziei instanţei, va trebui să-i primesc îi voi dona la bisericile din comună”, a explicat Timofte.

DUPĂ DOI ANI. Demersului în instanţă al viceprimarului i s-a alăturat şi instituţia Prefecturii, condusă, la acea vreme, de Tit Liviu Brăiloiu, care, la rândul său, a dat în judecată CL Nicolae Bălcescu. Cele două procese s-au cumulat şi, după câteva luni, în mai 2009, în urma analizării datelor existente la dosar, instanţa a decis anularea HCL 125/12.12.2008 şi a dispus repunerea lui Timofte în funcţie, cu exercitarea atribuţiilor de viceprimar. Însă, cum era de aşteptat, primarul a făcut recurs pentru că hotărârea instanţei nu era definitivă şi irevocabilă, după care au urmat alte luni întregi de judecată şi alţi bani publici cheltuiţi, ca să se ajungă la aceeaşi concluzie: să-i dea dreptate fostului viceprimar. Mai mult, în sentinţa din 20 octombrie 2010, instanţa a decis ca CL să-i plătească lui Dumitru Timofte contravaloarea indemnizaţiei cuvenite de la data de 22.05.2009, până la repunerea în funcţie. Sentinţa, definitivă şi irevocabilă, l-a determinat pe primar să solicite instanţei revizuirea recursului iniţiat de el cu câteva luni în urmă. Nici de această dată nu a avut câştig de cauză pentru că, în 10 februarie 2011, instanţa i-a respins iniţiativa ca fiind nefondată.

MOTIVAŢIA PRIMARULUI. În replică la cele spuse de fostul viceprimar, primarul comunei Nicolae Bălcescu susţine că nu se poate supune deciziei instanţei pentru că fostul viceprimar nu mai are sprijin politic din partea PNL, pentru că ar fi făcut campanie pentru alte partide politice. În fapt, există două adrese trimise CL Nicolae Bălcescu de către liberalii constănţeni, datate 06.02.2010 şi 11.03.2010, prin care aceştia anunţau că Timofte şi-a recâştigat depturile în PNL şi, în urma decesului alesului local Vasile Zaharia, trebuie să revină pe postul de consilier local în Consiliu. „Nu putem să-l repunem în funcţia de viceprimar chiar dacă am vrea. Nu am primit nicio înştiinţare de la PNL, dar chiar şi aşa, el devine simplu membru, nu mai este consilier local. El trebuie să-şi câştige dreptul în alegeri”, a spus Bălan. Fostul viceprimar susţine că trebuia să revină pe funcţia de consilier imediat după adresele trimise de PNL, însă, până în prezent, CL nu a aprobat nicio hotărâre pentru revenirea pe postul de consilier a fostului vice, motiv pentru care o să dea în judecată din nou Consiliul Local, pentru nerespectarea legii.



12