Fotbal transformat în box la Istria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionatul Judeţean de fotbal

Fotbal transformat în box la Istria

Sport 10 Martie 2010 / 00:00 3569 accesări

Duminică s-a reluat şi Campionatul Judeţean de fotbal, cu partidele primei etape din retur în Seria Nord. Seriile Sud şi Est, care au doar 14 echipe, vor debuta pe 21 martie. Iată rezultatele etapei a 16-a din Seria Nord: Voinţa Valu lui Traian - Voinţa Siminoc 2-6; Pescăruşul Gîrliciu - Viitorul Tîrguşor 5-2; Viitorul Vulturu - Viitorul Fîntînele 0-2; SC Val Poarta Albă - Gloria Seimeni 3-5; Ştef Serv Seimeni - Recolta Nicolae Bălcescu 0-3 (neprezentare); Pescarul Ghindăreşti - Sport Club Horia 5-1; Ulmetum Pantelimon - Dunaris Topalu 1-1; Viteazul Sinoe Mihai Viteazu - Sportul Tortoman 1-1 (meci întrerupt în min. 60). Clasamentele tuturor seriilor din Liga a IV-a şi Campionatul Judeţean le puteţi găsi pe site-ul www.telegrafonline.ro, la rubrica Rezultate Sportive.

LA ISTRIA TE BAT ŞI SPECTATORII, ŞI ADVERSARII! Incidente de neimaginat s-au petrecut duminică, la Istria, unde Viteazul Sinoe Mihai Viteazu a jucat meciul considerat pe teren propriu contra echipei Sportul Tortoman. Partida s-a întrerupt în min. 60, când pe teren s-a declanşat o bătaie generală, la scorul de 1-1. Arbitrul de centru Fernando Costache şi observatorul Alexandru Arginteanu au consemnat faptele în rapoartele lor suplimentare. Iată, pe scurt, ce s-a întâmplat în acel minut 60. Asistentul Valentin Crăciunescu a semnalizat un fault la centrul terenului (pentru gazde, scrie arbitrul, pentru oaspeţi, scrie observatorul), iar Costache a fluierat lovitură liberă. În acel moment, mai mulţi spectatori aflaţi lângă tuşă (unde era serviciul de ordine?) au intrat pe teren şi l-au trântit la pământ pe jucătorul cu nr. 17 de la Tortoman, Florin Agavriloaiei, lovindu-l cu pumnii şi picioarele. Imediat, doi jucători de la echipa gazdă, Dumitru Grameni (nr. 10) şi Marius Hanu (nr. 7), au amplificat conflictul şi au început să lovească orice adversar le-a ieşit în cale. Bătaia generală a durat cam patru minute, apoi arbitrul a fluierat finalul jocului, pentru că jucătorii echipei oaspete deja plecaseră spre microbuz. „Grameni a protestat încă de la începutul jocului şi incita coechipierii să joace dur. La final, a venit la cabina arbitrilor şi şi-a cerut scuze”, a notat arbitrul în raportul său suplimentar, menţionând totodată că terenul nu avea gard împrejmuitor, iar la meci nu a existat niciun om de ordine. Agavriloaiei a suferit cel mai mult în urma violenţelor şi a fost internat duminică după-amiază la Spitalul Clinic Medgidia. După ce a fost supus mai multor examene amănunţite, a fost externat luni, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral închis. „Am crezut că suntem în Kosovo pentru câteva clipe. Am rămas şocat de cele întâmplate, nu am mai trăit asemenea clipe niciodată pe un teren de fotbal. Grameni Dumitru este un om fără caracter, lipsit de orice scrupule. De când a început meciul, a înjurat într-una şi jucătorii noştri, dar şi arbitrii! Este inadmisibil aşa ceva”, a declarat delegatul echipei Sportul Tortoman, Bogdan Chiriţă. Dumitru Grameni, căpitanul echipei Viteazul Sinoe Mihai Viteazu, este fiul primarului comunei, Gheorghe Grameni. Colaboratorii noştri de la publicaţia “Graiul Dobrogei” ne-au oferit câteva fotografii din timpul incidentelor, pe care le puteţi viziona pe site-ul www.telegrafonline.ro.



12