Satelitul Picard, lansat în urmă cu o lună, conceput pentru a-i ajuta pe cercetători să cunoască mai bine Soarele şi influenţa lui asupra Terrei, a trimis prima imagine a astrului din centrul sistemului nostru solar, a anunţat agenţia spaţială franceză (CNES). Pe această imagine efectuată pe 22 iulie se poate vedea discul solar, aproape imaculat, cu excepţia unui mic grup de pete în partea inferioară a lui. Această imagine demonstrează faptul că satelitul Picard funcţionează perfect. Este prima dintr-o serie de fotografii ce vor fi realizate în fiecare zi, timp de cel puţin doi ani, prin care vor fi măsurate cele mai mici variaţii solare. Principalul parametru măsurat va fi diametrul astrului, care s-ar putea dovedi un indicator al cantităţii de energie pe care o primim pe Terra.
Primele rezultate ale misiunii Picard vor apărea după primul an de măsurători. Satelitul Picard monitorizează continuu Soarele, cu scopul de a contribui la o mai bună cunoaştere a structurii interne a acestuia, dar şi a rolului avut de variaţiile sale asupra climei de pe Terra. Datele primite vor ajuta la evaluarea influenţei Soarelui asupra evoluţiei temperaturilor terestre şi a fenomenului de încălzire globală. Graţie acestor date, specialiştii vor putea să reconstruiască istoria climatică a Soarelui, situat la o distanţă de 150 de milioane de kilometri de Terra şi vor putea alcătui un model al activităţii solare. Satelitul poartă numele astronomului francez Jean Picard, care, în secolul al XVII-lea, a măsurat diametrul Soarelui şi relaţia acestuia cu activitatea solară.