Fotografii cu militari americani acuzaţi de executarea unor civili afgani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fotografii cu militari americani acuzaţi de executarea unor civili afgani

Externe 22 Martie 2011 / 00:00 376 accesări

Săptămânalul german ”Der Spiegel” a publicat trei fotografii ale unor militari americani acuzaţi de comiterea unor execuţii ilegale în Afganistan, armata SUA prezentând scuze pentru imagini. În acestea se văd doi militari americani alături de un cadavru. Unul dintre militari ţine cadavrul de păr, ca pe un trofeu. 12 militari din această unitate americană sunt cercetaţi de justiţia militară iar cinci dintre ei vor fi deferiţi Curţii Marţiale. Potrivit procurorilor americani, cinci militari ar fi organizat, în scop de amuzament, executarea a trei civili afgani în perioada ianuarie - mai 2010, în provincia Kandahar, iar unii militari s-au pozat cu părţi din cadavre. În a treia fotografie se văd două cadavre aşezate în faţa unui vehicul militar american. Potrivit ”Der Spiegel”, Pentagonul a făcut tot posibilul pentru a evita publicarea fotografiilor, de teama izbucnirii unui nou scandal de genul celui de la închisoarea irakiană Abu Ghraib. ”Noi publicăm doar o parte infimă, trei dintre cele 4.000 de fotografii şi înregistrări video, pentru că este de neconceput să spunem istoria unui război care a început cu cele mai bune intenţii, pentru alungarea teroriştilor al-Qaida din Afganistan, cu un mandat ONU, dar care s-a transformat de mult timp într-un alt război”, scrie ”Der Spiegel”. După publicarea fotografiilor, armata americană a prezentat ”scuze oficiale pentru suferinţa provocată”.



12