Ultimul concert al trupei Foxy Lady Band în Constanţa, realizat într-o colaborare inedită, cu faimosul solist şi instrumentist constănţean Mircea Cazan, a fost o adevărată revelaţie pentru publicul fidel al acestui gen muzical, de la malul mării. Prezenţi la spectacolul de săptămâna trecută, din clubul Harlequin din Mamaia, artişti renumiţi ai scenei muzicale româneşti, precum Ovidiu Lipan „Ţăndărică” sau Stelu Enache au asistat, la Constanţa, la naşterea uneia dintre cele mai de succes formule de blues balcanic din zonă. Dacă, într-o ediţie anterioară, sugeram posibilitatea ca succesul colaborării lui Mircea Cazan cu trupa lui Corneliu Stroe şi Roxana Stroe să se concretizeze într-o colaborare de durată şi de succes, iată că acest melanj a devenit, de câteva zile, o formulă unitară.
„ Am mai colaborat în urmă cu trei ani, când am participat la un festival de blues la Braşov, în formula cu Mircea Cazan. În prezent, ne-am decis să colaborăm din nou cu el, pentru că eu consider că este un aspect inedit să aducem instrumentele din Balcani în blues. Exact acest aspect este atractiv: melanjul dintre blues şi alte stiluri muzicale. Aceasta este găselniţa, el ‘lipeşte’, cu un extraordinar talent, muzica balcanică la blues. Se pare că publicul român apreciază mai degrabă un melanj, mai ales că blues-ul are un public mai restrâns. Mircea Cazan face un show complet şi aduce o pată de culoare, suntem decişi să facem un proiect serios împreună cu el, iar pentru început, vom pleca împreună într-un turneu în toată ţara”, a declarat solista trupei Foxy Lady Band.
Blues-balcanic made in Constanţa
Renumit în lumea mondenă şi aproape nelipsit de la petrecerile unor importanţi oameni politici şi de afaceri din ţară, Mircea Cazan s-a făcut cunoscut ca unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi şi instrumentişti constănţeni, căutat la nunţile şi localurile din Constanţa. Spirit pragmatic, artistul s-a arătat total dezinteresat, până în prezent, de proiecte artistice, care i-ar fi putut aduce faima pe posturile TV sau pe scenă, în favoarea avantajelor financiare concrete pe care le are cântând la diverse evenimente sociale.
Entuziasmul pe care îl manifestă faţă de colaborarea cu trupa de blues Foxy Lady Band este pe cât de surprinzător din unghiul agendei sale de sezon, pe atât de apreciat în lumea artistică. „Mă încântă ideea, pentru că tot ceea ce fac este din suflet. Ideea acestei colaborări îi aparţine lui Corneliu Stroe, care apreciează colaborarea mea muzicală cu Ovidiu Lipan. Sincer, eu nu m-aş fi gândit, vreodată, să fac blues. Cunoscând calităţile mele de a improviza pe teme balcanice, s-a gândit că sunt potrivit să mă integrez în trupa Foxy Lady Band. Mi-a surâs ideea. Mi-am dat seama că pot să fac faţă acestei provocări. Pentru mine a fost o provocare, la început, pentru că pot să-mi evidenţiez o altă latură a mea, în arta muzicii americane”. Artistul a adăugat: „Blues-ul este un tărâm încă neexplorat. Până acum, am cântat orice fel de muzică, în cele mai diverse locuri: am fost plecat mult timp pe nave de croazieră, unde am cântat de la genul liric la muzică modernă. Pentru mine, orice proiect este o nouă provocare, pentru că îmi place să fac muzică, de orice gen, dar mai ales la orice nivel. În plus, această îmbinare a bluesului cu muzica balcanică se mulează pe gustul meu”, a mărturisit Mircea Cazan.
Pentru că această colaborare este în măsură să entuziasmeze, deopotrivă, publicul, dar mai ales membrii trupei, artistul a precizat că Foxy Lady Band este deja în pragul unui turneu „blue”: „Vrem să începem un tur de forţă prin cluburile din ţară. Vom începe cu cele din Bucureşti, mai ales în Hard Rock Café, unde găsim un public însetat de blues, iar în Constanţa, vom cânta la Club Phoenix. Pentru că, deocamdată, suntem în faza incipientă, momentan nu am programat concerte şi în afara ţării, dar nu exclud imprevizibilul! De exemplu, anul trecut am fost cu Corneliu Stroe în Portugalia, să cântăm muzică balcanică. La fel de bine puteam să mergem acolo şi cu stilul acesta, de balcano-blues, pentru că ceea ce cântăm noi prinde foarte bine la public, oriunde am susţine concerte”.