Ieri vorbeam despre faptul că se apropie sezonul congreselor în cele trei mari partide româneşti care au participat la lupta pentru funcţia supremă în stat. Am început analiza supremă cu PSD-ul, pentru că are situaţia internă cea mai complicată. Astăzi continuăm cu PD-L-ul, supranumit, din motive lesne de înţeles, „partidul prezidenţial”, care se laudă că a câştigat alegerile prezidenţiale prin susţinerea „independentului” Traian Băsescu. Nu mai comentez ironia situaţiei, pentru că am făcut-o în repetate rânduri, ci mă grăbesc să afirm din capul locului că nu mă aştept la vreo „revoluţie” în această formaţiune politică, în pofida micilor valuri făcute de europarlamentarul Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu.

De fapt, la PD-L cred că va fi linişte până la viitoarele alegeri locale şi parlamentare, când va reîncepe bătălia pentru „caşcavalul puterii”. Deocamdată, ţara este pe mâna lor, deci au acces nestingherit la toate resursele bugetare. În plus, au politizat până la sufocare toată administraţia de stat, atât centrală, cât şi locală. Ce să-şi mai dorească? Luna de pe cer?... Singurul lor risc, aşa cum scriam şi acum câteva zile, este că uzura puterii i-ar putea face să-şi rupă gâtul, din punct de vedere politic, în campaniile electorale din 2012. Însă, până atunci, trai neneacă! Totuşi, pentru un ochi vigilent, este de domeniul evidenţei caracterul neomogen al acestui partid. Latura democrată, reprezentată de greii Blaga, Videanu şi Berceanu, este mai apropiată de Traian Băsescu, din motive de mercenariat politic îndelungat petrecut împreună, în vreme ce liberalii Valeriu Stoica, Fluture sau Boureanu par oarecum izolaţi. Cât timp este premier, Boc nu va fi schimbat din funcţie! Întrebarea este ce se va întâmpla după ce Theodor Stolojan îşi va încheia mandatul de europarlamentar... (Va urma.)