Frână la consum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Frână la consum

Economie 14 Septembrie 2012 / 00:00 293 accesări

Cheltuielile de consum din UE au scăzut cu 2,3% în trimestrul II faţă de perioada similară din 2011, potrivit datelor Visa Europa. În ciuda scăderii generale, în 14 state, indicatorul a crescut. În Germania, spre exemplu, cea mai mare economie a Europei, cheltuielile au urcat cu 0,4%; cele mai ridicate rate de creştere, de două cifre, au fost în statele din Europa Centrală şi de Est (Letonia, Litania şi Slovenia). De cealaltă parte, pe fondul recesiunii, Italia, Spania şi Marea Britanie au înregistrat tendinţe puternice de scădere - minus 7%, 3,8%, respectiv 4,7%. În Franţa, declinul a fost de 1%. În restul regiunii, ţările afectate puternic de criza datoriilor suverane (Grecia, Portugalia) au continuat să înregistreze performanţe foarte slabe. Grecia a înregistrat o scădere deosebit de pronunţată a consumului. Indicatorul Visa s-a realizat exclusiv pe baza sumelor cheltuite, nu pe sentimente sau opinii, datele fiind ajustate ulterior cu volumul emiterilor de carduri Visa, preferinţele de plată ale consumatorilor şi inflaţia. În prezent, unu din şapte euro cheltuiţi în Europa este plătit cu un card Visa.

Taguri articol


12