Francez identificat printre asasinii grupării teroriste SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Francez identificat printre asasinii grupării teroriste SI

Externe 20 Noiembrie 2014 / 00:00 448 accesări

Un cetăţean francez a fost identificat printre jihadiştii care au participat la asasinarea unui ostatic american şi a unor soldaţi sirieni, la sfârşitul săptămânii trecute, prezentată într-o înregistrare video a grupării Stat Islamic, a afirmat, ieri, o sursă citată de AFP. Este vorba despre un bărbat din Villiers-sur-Marne, o localitate de la periferia estică a Parisului. Convertit la Islam, el a adoptat numele de război Abu Othman şi s-ar fi deplasat în Siria, în toamna lui 2013. Justiţia franceză a anunţat încă de luni că a identificat un prim francez, în vârstă de 22 de ani, Maxime Hauchard, în înregistrarea video difuzată de gruparea Stat Islamic, care prezintă execuţia a 18 sirieni şi a ostaticului american Peter Kassig. Hauchard ar fi plecat în Siria, în august 2013. Peste 1.100 de francezi sunt implicaţi în grupări jihadiste, iar 376 dintre ei sunt în prezent în Siria sau Irak, potrivit autorităţilor franceze. Aproximativ 40 de francezi au murit în luptele din aceste regiuni. Persoanele convertite la Islam reprezintă 20% dintre aceşti jihadişti, care sunt, în majoritate, recrutaţi pe internet.

Franţa îşi va consolida dispozitivul militar în lupta împotriva organizaţiei Stat Islamic (SI), a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Stephane Le Foll, fără a confirma posibila mobilizare a şase bombardiere de tip Mirage în Iordania. Franţa ia în considerare trimiterea a şase avioane de atac la sol de tip Mirage în Iordania, pentru a se apropia de teatrul de operaţiuni irakian, unde efectuează misiuni de sprijin aerian pentru armata naţională şi forţele peshmerga kurde, împotriva grupării SI, potrivit unei surse guvernamentale. Operaţiunea franceză Chammal, lansată la 19 septembrie 2014, utilizează în prezent nouă avioane Rafale, cu baza în Al Dhafra (Emiratele Arabe Unite), mult mai departe de teatrul irakian decât Iordania. Trimiterea acestor avioane în Iordania, evocată de asemenea de presă, urmează să fie validată de autorităţile iordaniene, a precizat o sursă guvernamentală.



12