„Francezi şi români în Marele Război” este numele expoziţiei itinerante care a fost deschisă, ieri, la Biblioteca Judeţeană (BJ) „Ioan N. Roman”. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Philippe Gustin, aflat în vizită oficială la Constanţa, cu prilejul unor ample manifestări reunite sub genericul „Centenarul Primului Război Mondial în România”. Alături de gazde, reprezentate de directorul BJ, Cornelia Pariza, şi de bibliografii implicaţi în organizarea manifestării, s-au aflat oaspeţi importanţi şi oameni de cultură, printre care şi directorul adjunct al Arhivelor Naţionale ale României, dr. Alina Pavelescu.
Ampla expoziţie bilingvă rememorează cooperarea franco-română în plan politic şi militar din perioada marii conflagraţii de la începutul secolului al XX-lea. Documentele prezentate pe mai multe panouri evocă, alături de cronologia evenimentelor, marile personalităţi care le-au generat: suverani, generali, oameni politici, din rândul cărora se disting Regina Maria şi Regele Ferdinand I.
„Manifestările care au loc în România pe parcursul acestui an sunt foarte variate. (...) Sper ca această expoziţie să trezească dorinţa celor care o văd de a merge la Cimitirul Militar din oraş pentru a descoperi sau redescoperi acest loc important”, a spus ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin.
DOCUMENTE PUŢINE, DAR RELEVANTE Expoziţia, realizată sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei la Bucureşti, a fost organizată de serviciul ECPAD al Ministerului francez al Apărării, cu sprijinul Arhivelor Naţionale ale României. De aceea, alături de cele 11 panouri care alcătuiesc expoziţia itinerantă, publicul poate vedea în vitrine documente din fondul arhivistic „Primăria Constanţa” din anii 1892-1924. „Este o onoare pentru noi de a fi partener într-un asemenea proiect. Arhivele constănţene păstrează o serie de documente referitoare la ridicarea Monumentului Francez în onoarea soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă în războiul dintre 1854-1855 (n.r. - Războiul Crimeei), dar şi la mutarea acestuia în actualul loc din Cimitirul Central, precum şi documente referitoare la vizita generalului Berthelot la Constanţa, pe 28 ianuarie 1919. Deşi nu sunt foarte numeroase, aceste documente sunt relevante şi reflectă colaborarea româno-franceză de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea”, a spus şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, dr. Virgil Coman. Alături de aceste mărturii de epocă, în vitrine au fost expuse şi o serie de cărţi din patrimoniul BJ „Ioan N. Roman”, care pun în valoare relaţiile bilaterale româno-franceze din mai multe domenii.
Expoziţia va rămâne deschisă în foaierul BJ „Ioan N. Roman” până pe 26 aprilie, după care va fi itinerată în alte 18 judeţe din ţară.